Delirul transnistrean

Desi separatistii de la Tiraspol controleaza Transnistria cu o mana de fier, gasca lui Igor Smirnov acuza societatea civila ca pregateste o lovitura de stat

In Transnistria se pregateste o "lovitura de stat" cu ajutorul fortelor organizatiilor neguvernamentale locale, care vor acuza autoritatile de la Tiraspol de fraudare a preconizatelor alegeri locale din Transnistria si vor initia actiuni de protest. Halucinanta afirmatie a fost facuta ieri de asa-numitul ministru al Securitatii de stat din autoproclamata republica transnistreana, Vladimir Antiufeev, intr-o conferinta de presa sustinuta la Tiraspol. "Structurile noastre de forta dispun de informatii despre un asemenea scenariu si va asigur ca nu vom admite realizarea lui si nu vom fi prea ingaduitori cu initiatorii si participantii la el", a subliniat Vladimir Antiufeev, citat de Rompres. Reprezentantul separatistilor transnistreni a acuzat din nou autoritatile moldovenesti ca pregatesc o agresiune armata impotriva regiunii si a indicat ca formatiunile statale autoproclamate – Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud – se vor ajuta reciproc pentru a se opune autoritatilor oficiale ale Moldovei si Georgiei.

In replica, vicepresedintele "Centrului pentru apararea drepturilor omului din Transnistria", Andrei Safonov, a declarat ca autoritatile de la Tiraspol "incearca sa justifice folosirea unor metode represive fata de cei care impartasesc alte conceptii acuzand organizatiile neguvernamentale de pregatirea unei revolutii si relatii cu serviciile speciale". (D.E.)

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.