Pe 15 iunie a avut loc şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC), care a fost prezidată de Delegaţia transnistreană. Pe ordinea de zi a şedinţei au fost înscrise 10 subiecte.
Delegația Republicii Moldova și-a reiterat propunerile privind includerea în agenda şedinţei a subiectelor despre asigurarea transparenței militare totale în Zona de Securitate, în conformitate cu prevederile Acordului din 1992, și examinarea mecanismului de monitorizare a situației în Zona de Securitate.
Reprezentanții Tiraspolului au respins însă şi de această dată propunerile Delegaţiei moldoveneşti, dând astfel dovadă de o abordare neconstructivă.
La compartimentul organizatoric, la propunerea Misiunii OSCE în Moldova, doamna Karolina O. Beachain Stefanczak, consilier Superior pe aspecte politice, a fost confirmată drept reprezentant al Misiunii OSCE în CUC.
Comisia a audiat și a aprobat 3 rapoarte săptămânale despre situația din Zona de Securitate. În legătură cu aceasta s-a constatat că rapoartele nu reflectă toată informația din actele observatorilor militari, fapt care trezește nedumerire și îngrijorare, în special în ceea ce ține de aplicațiile militare desfășurate în ultimul timp de către partea transnistreană.
Majoritatea subiectelor din agenda de lucru, abordate în cadrul ședinței, au fost transferate pentru următoarea ședință a CUC, care va avea loc la 22 iunie curent.
Delegația Republicii Moldova a difuzat o declarație cu privire la acțiunile provocatoare ale structurilor de forță transnistrene privind limitarea drepturilor și libertăților cetățenilor în zona de responsabilitate a Forțelor Mixte de Pacificare și încălcarea deciziei CUC cu „Cu privire la libera circulație în Zona de Securitate” (poate fi citită mai jos).