Declarațiile lui Candu după aprobarea Votului Mixt

Alegerile din 2018, când 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar 51 în circumscripții uninominale reprezintă un nou început pentru Moldova și pentru clasa politică a țării. Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, după aprobarea cu 74 de voturi din 101 a legii privind trecerea la sistemul electoral mixt.

”Îndeplinim, astfel, promisiunea dată cetățenilor. Mulți politicieni au promis în campanii electorale să le ofere oamenilor dreptul de a alege direct deputații. Unele partide au fost create și au fost votate promovând sistemul mixt. Intrăm într-o nouă etapă, printr-o nouă clasă politică, transformată și integră”, a spus Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a mulțumit societății civile care s-a implicat activ în discuții pe marginea documentului. În același timp, el și-a exprimat regretul că unele partide au refuzat invitația la dialog. ”Regret că și astăzi unii dintre ei incită spiritele, provoacă la proteste agresive, intră in confruntare cu alții, care susțin votul mixt și chiar au intrat în contradicție cu forțele de ordine. Domnul Năstase a tras o femeie de pe scenă, se transformă în act agresiv. Toți au dreptul să protesteze, dar protestul trebuie desfășurat în cadrul legal și limita legii”, a accentuat Andrian Candu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.