De la ce i se face părul măciucă lui Vladimir Putin// VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a arătat revoltat, la şedinţa Consiliului de dezvoltare a societăţii civile şi drepturile omului, de decizia unei instanţe de judecată, prin care un cetăţean rus a fost tras la răspundere pentru că …a depus o cerere la Procuratură.

„Când privesc la astfel de lucruri, părul care mi-a mai rămas mi se face măciucă. Ce este aceasta? Aţi ieşit din minţi? Mă uit şi mă mir: în decizia instanţei scrie că cetăţeanul a comis o crimă scriind o cerere în Procuratura din Lipeţk”, a menţionat acesta.

Presa rusă scrie că indignarea liderului de la Kremlin se referă la decizia unei instanţei de judecată privind un litigiu dintre un om de afaceri din Lipeţk şi vicepreşedintele instanţei de judecată din regiune.

Astfel, conflictul, care a pornit de la faptul că businessmanul l-a acuzat pe judecător că acesta şi-ar fi atribuit doi metri de teren din adiacentul casei sale, a degenerat într-un adevărat război. În final, omul de afaceri a depus o cerere la Procuratură, acuzându-l pe judecător de acte de corupţie. Aceasta, însă, potrivit presei ruse, a pus pe jar întregul sistem judecătoresc din regiune.

În final, fiul businessmanului a fost acuzat de pedofilie, în cazul a 12 fetiţe, deşi niciuna din victime nu l-a recunoscut pe acesta drept atacator.

Presa rusă scrie că liderul de la Kremlin a făcut cunoştinţă de acest caz chiar în timpul şedinţei Consiliului de dezvoltare a societăţii civile şi drepturile omului, când i-au fost transmise mai multe scrisori de la omul de afaceri din Lipeţk şi soţia acestuia, care i-au cerur să se facă dreptate în cazul fiului lor.

Reprezentanţii Administraţiei prezidenţiale de la Moscova au promis că vor examina aceste scrisori, iar ulterior vor fi date indicaţiile corespunzătoare serviciilor de profil să se clarifice în acest caz.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.