De ce Chișinăul pierde Găgăuzia: o poveste de șantaj și abandonare

Chișinăul pare că a renunțat la Găgăuzia. Alegerile bașkanului vor avea loc peste mai puțin de 2 săptămâni și niciunul din partidele de la Chișinău, cu excepția socialiștilor, nu are un candidat serios la funcția de conducător al regiunii autonome. Că liberalii n-au, e de așteptat. Dar liberal-democrații? Comuniștii? Democrații? Aceștia din urmă parcă-l au pe Dudoglo, dar chiar și el nu candidează din partea PDM-ului, deși a intrat în Parlament pe lista lor.

Niciun partid nu pare să fi făcut o campanie serioasă în Găgăuzia, iar victoria Irinei Vlah este aproape sigură. Sondajele arată că va câștiga din primul tur cu 57%, întâmplător sau nu, exact cât au luat socialiștii la parlamentarele din toamnă. Anume PSRM pare să fie unicul partid care a luat în serios Găgăuzia și acesta e un lucru regretabil. Dodon, după panourile cu Putin din toamnă, s-a dus zilele astea cu niște deputați ruși care i-au făcut campanie lui Vlah. Unica reacție de la Chișinău a fost declarația lui Filat că Rusia se implică în treburile interne ale Moldovei, însă n-au urmat consecințe practice.

Chiar și când au venit la Chișinău funcționari europeni sau demnitari din alte țări, aceștia nu au încurajat direct populația să voteze un partid sau altul și nu au criticat dur alte partie, așa cum au făcut-o deputații ruși, acuzându-l pe Voronin că a furat banii Moscovei și îndemnând găgăuzii să voteze pentru Irina Vlah.

Problema nu-i că Găgăuzia cade în brațele socialiștilor, dar că regiunea cade în brațele Rusiei. Din punct de vedere politic, după cum am mai zis, ea pare oarecum abandonată politic de autoritățile centrale. Partidele de la guvernare nu au susținere acolo, iar demnitarii de rang înalt evită regiunea, de parcă se tem de ea. Spre exemplu, în decembrie 2014, când a fost aniversarea a 20-a de la formarea UTA Găgăuzia, nici Președintele, nici Premierul și nici Președintele Parlamentului de la Chișinău nu au fost la Comrat cu vreun mesaj de felicitare. Nu există o explicație satisfăcătoare pentru această decizie. Ori e frică, ori incompetență, dar rezultatele nu pot fi decât negative și reconfirmă distanța dintre autoritățile centrale și cele din Găgăuzia.

În acest context, găgăuzii se simt mai apropiați de Moscova decât de Chișinău, iar Moscova cultivă această atitudine prin emisari politici (cei trei deputați ai Dumei) și măsuri economice (ridicarea embargoului pentru vinificatorii din Găgăuzia). Altfel spus, Chișinăul nu face nimic în timp ce Kremlinul își consolidează influența. Astfel, Găgăuzia devine o altă pârghie de șantaj geopolitic, alături de Transnistria.

Chiar dacă la Comrat nu sunt trupe ruse, regiunea autonomă pare la fel de izolată de restul țării ca și regiunea separatistă. Etnic vorbind, Transnistria e populată de moldoveni și ruși și ucraineni, două minorități răspândite și prin restul republicii, cu care moldovenii sunt familiarizați, obișnuiți să conviețuiască și să comunice. Găgăuzii, pe de altă parte, ne sunt mai străini: vorbesc o limbă pe care n-o înțelegem și sunt concentrați în regiunea autonomă, nu sunt împrăștiați prin alte raione și orașe. Limba română e aproape necunoscută acolo, nici măcar sub numele de ”moldovenească”. Un prieten, care are rude într-un sat găgăuz, îmi povestea că în satul dat este un singur om care știe câteva expresii în română precum ”bună ziua”, ”mulțumesc” sau ”la revedere”, motiv suficient ca să fie poreclit ”rumân”.

Înainte de a-i acuza că-s răi și nerușinați, ar trebui să ne gândim la faptul că Moldova nu-și ajută cetățenii să învețe limba de stat. Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova oferă cursuri gratuite de limba română pentru funcționari publici, însă, din lipsă de fonduri și cadre didactice, a putut accepta doar 500 din 3000 de aplicanți în 2014. Adică doar 1 din 6 funcționarii publici care au vrut să învețe limba română au fost acceptați. Mai mult decât atât, Guvernul acoperă doar 30 % din costurile programului, iar restul e finanțat de Oficiul Înaltului Comisar OSCE pentru Minorități Naționale. Ne supărăm că minoritățile de la noi nu știu româna, dar ignorăm faptul că nici cei care vor s-o învețe n-au unde și cu cine, iar Guvernul nu se sfiește să-i ajute.

În aceste condiții, nu poate fi surprinzător că găgăuzii simt puțină loialitate față de Republica Moldova. Controversatul referendum a arătat clar că majoritatea absolută a populației din regiuni înclină spre independență. Un factor ignorat recent e Turcia, a cărei influență este considerabilă. Politica naționalistă a lui Erdogan a distanțat Turcia de UE, apropriind-o de Rusia. Dacă Instanbulul și Kremlinul își combină influența și își sincronizează mesajele, va fi imposibil pentru Chișinău să mai încline balanța în regiune în favoarea sa.

Guvernul trebuie să-și schimbe atitudinea față de UTA Găgăuzia. Promovarea cursurilor de limbă română sunt o necesitate absolută. Burse și stagii pentru tinerii găgăuzi la Chișinău ar fi un pas bun. De asemenea, trimiterea studenților din Chișinău în practică prin Găgăuzia ar fi la fel de binevenită. Programele de finanțare europeană trebuie popularizate printre companiile găgăuze, care ar fi bine să primească și asistență pentru a aplica și beneficia la maximum de aceste programe. Mass-media pro-Chișinău de la Comrat trebuie susținută pentru a echilibra peisajul mediatic de acolo. Totodată, presa națională trebuie încurajată să reflecte mai mult situația și evenimentele din Găgăuzia.

Pe scurt, Guvernul trebuie să vină cu o Strategie și un Plan de acțiuni pentru a integra regiunea autonomă la nivel politic, economic, social și cultural, sau riscăm ca UTA Găgăuzia să devină o enclavă izolată, străină și ostilă în sudul Republicii Moldova.

Eugen Muravschi

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.