Curiozități și ciudățenii din cultura și tradiția fotografică din secolul XIX

Odată cu apariția dagherotipiei și a fotografiei în sec. XIX, au apărut și niște obiceiuri – pe atunci mai mult decât acceptate, dar care azi par cel puțin ciudate. Vorbim despre faptul că, acum câteva secole, fotografierea oamenilor decedați era o practică obișnuită.

La început, serviciile fotografilor erau scumpe și mulți dintre cei cu venituri mai modeste nu-și permiteau o fotografie pe parcursul vieții. Însă atunci când cineva din familie se stingea din viață, foloseau acest prilej pentru a face o fotografie în amintirea celui decedat. Totodată, alături de răposat se fotografiau toți, ca să nu mai cheltuie banii pentru alte fotografii.

Aceste fotografii reprezentau niște suvenire sentimentale în amintirea răposatului. Cele mai populare fotografii erau cele ale copiilor decedați și ale nou-născuților, deoarece rata mortalității infantile în vremurile epocii victoriene era destul de înaltă (n.red.: epoca domniei reginei Victoria ale Marii Britanii, 1837-1901). Aceste imagini erau uneori singura amintire pentru membrii familiei. Unde mai pui că era destul de greu să ții copiii vii în fața dagherotipului, care făcea fotografia destul de încet

Enlarge

0_e6089_646ba88b_L
dagherotip cu copii

Apogeul popularității fotografierii defuncților a fost atins la sfârșitul secolului XIX, apoi interesul s-a diminuat, fiind înlocuit cu popularitatea fotografiilor instante. Cu toate acestea, și în secolul XX se putea întâlni această tradiție. Fotografia post-mortem arăta fața răposatului în prim-plan sau corpul în întregime, uneori apărea și în sicriu. De obicei însă, răposatul era fotografiat în așa fel, încât să se creeze iluzia unui somn adânc sau în poza nestingherită a unui om viu.

Enlarge

0_6db0e_30f53ee9_L
Poză de familie alături de răposat

Copiii erau așezați în cărucior, pe scăunele sau pe canapea, înconjurați de jucăriile preferate. O altă tradiție era să se fotografieze toată familia sau rudele apropiate. Aceste fotografii erau făcute atât în casa celui decedat, cât și în atelierul fotografului.
În pozele mai târzii, cei decedați erau deseori fotografiați în sicrie, având alături toată familia, rudele și prietenii care participau la înmormântare. Tradiția de a face asemenea poze se mai păstrează și astăzi în unele țări din Europa de Est și în țările catolice ale Americii Latine.

Pentru fixarea persoanelor decedate, în atelierele de fotografie erau diferite stative și accesorii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.