Curiozităţi electorale: În 500 sate din Moldova străzile nu au denumire, iar 84 mii cetăţeni- fără viză de reşedinţă

Scrutinul electoral din 30 noiembrie, şi în special, aplicarea în premieră a Registrului de Stat al Alegătorilor parte componentă a Sistemului Informaţional Automatizat (SIAS) „Alegeri”, developează mai multe situaţii curioase din Republica Moldova.

Astfel, preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a relatat ziariştilor la clubul de presă „Rezonanța Socială”, că la acest scrutin s-a constatat că ,de exemplu, că în Moldova există 500 de localităţi, unde străzile nu au vreo denumire sau că circa 84 mii de alegători nu au avut vreodată viză de reşedinţă sau de domiciliu.

„În Republica Moldova sunt 498 de sate cu străzi fără denumiri. În aceste sate au fost instituite o singură secţie de votare, dar sunt şi unele în care au fost deschise două. Şi în aceste condiţii apare întrebarea rezonabilă – cum să faci deosebirea între ele, în lipsa unei adrese”, a menţionat Ciocan.

Funcţionarul a mai spus amuzat că „autorităţile locale propuneau ceva de genul: secţia de mai la deal de râpă sau mai la vale de râpă, sau la vale de Biserică sau mai în deal de Biserică”.

De asemenea, preşedintele CEC a spus că în Moldova, cât de straniu nu ar părea, există 84 mii de alegători care niciodată nu au avut vize de reşedinţă ori de domiciliu.

„Aceşti cetăţeni nu au avut niciodată o adresă şi e o situaţie legală. De exemplu, soţul şi soţia locuiesc într-un apartament şi soţia are viză de reşedinţă, iar soţul –nu. Această stare se trage din vremurile când plata pentru utilităţi se calcula în baza numărului de locatari ai apartamentului, şi nu în baza datelor de la contoare”, a explicat Ciocan.

La acelaşi club de presă, Iurie Ciocan a mai spus că în multe sate sunt înregistrate cazuri când 5 sau 6 cetăţeni poartă acelaşi nume şi prenume. „ La alegerile locale din 2011, într-o localitate 5 concurenţi aveau acelaşi nume şi prenume. Păi, unul din ei a venit la mine în birou şi m-a întrebat dacă nu cumva se poate înscrie în buletinul de vot alături de nume şi prenume şi cuvântul Motan. Ca argument mi-a spus că toată lumea în sat îl ştie drept Motan”, a adăugat preşedintele CEC.

Iurie Ciocan a mai relatat şi despre cazuri nefericite, când din cauză că rudele nu legalizează certificatele de deces ale cetăţenilor noştri decedaţi peste hotare, aceştia figurează în continuare în listele de alegători.„ Îmi e ruşine, dar în listele alegătorilor din acest an va figura şi regretatul Emil Loteanu. Şi asta din cauză că rudele nu au legalizat certificatul de deces al acestuia la organele de evidenţă a populaţiei din Republica Moldova, ca să poată fi exclus din lista alegătorilor”, a menţionat Iurie Ciocan.

Preşedintele organului electoral a mai precizat că în anul curent, pentru prima dată va fi implementat Registru de Stat al Alegătorilor, care, în baza IDNO, va permite luarea la evidenţă a fiecărui cetăţean cu drept de vot şi va exclude posibilitatea votării de două ori. Cu toate acestea CEC-ul a insistat să fie aplicată şi vechea modalitate de evidenţă a voturilor.

Adică, la fel ca şi la scrutinele anterioare, alegătorii vor trebui să semneze în listă şi să le fie aplicată ştampila în buletinul de identitate.„Se va păstra şi vechea modalitate de evidenţă a voturilor–adică cea pe hârtie. La Curtea Constituţională, noi nu vom prezenta computerul, ci protocoale, contestaţii şi procesele verbale finale”, a menţionat Iurie Ciocan.

Moldova.ORG reaminteşte că la 30 noiembrie în R.Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. În cursa electorală sunt înscrişi 25 de concurenţi electorali.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.