Curios! O femeie de 40 de ani a fost amendată pentru că se dădea în scrânciob

Caz mai puţin obişnuit în România. O femeie de 40 de ani din Timişoara care se dădea pe un leagăn împreună cu fiul ei de 15 ani a fost amendată de poliţiştii locali. Aceasta, pentru că în Timișoara, conform unei hotărâri a Consiliul Local, persoanele care au vârsta mai mare de 14 ani nu au voie să folosească echipamentele de joacă din parcuri, scrie tion.ro.

Băiatul a scăpat de amendă, alegându-se doar cu o avertizare, dar femeia a fost dusă la biroul polițiștilor din parc, pentru a fi amendată.

Femeia le-a smuls oamenilor legii actele din mână, la îndemnul soțului, și a fugit, lăsându-și partenerul de viață în spate, ca să-i țină de vorbă pe polițiștii locali. Oamenii legii au pornit în urmărirea ei, aceasta fiind prinsă de o altă patrulă.

Bărbatul s-a ales și el cu o amendă de 3.000 de lei, deoarece a împiedicat polițistii să-și facă treaba.

Oamenii legii susțin că foarte multe echipamente au fost distruse de adulți, așa că avertizează că amenda maximă este de 1.000 de lei, iar cea minimă de 500 de lei.

Anul trecut, polițiștii locali au dat 268 de amenzi, adunând 20.500 de lei la bugetul local.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.