Curios! Invențiile militare pe care le folosim în fiecare zi// FOTO

Războiul a dat omenirii o serie de invenţii, care aproape nimic nu au de-a face cu industria militară. Astăzi, o mare parte din ele a intrat în viața noastră de zi cu zi, iar cetăţeanul contemporan habar nu are de ce a fost inventat iniţial ceasul de mână, la ce era folosit cuptorul cu microunde și cine a inventat canistra.

Canistra

Oamenii folosesc până în prezent canistra, pentru că este cel mai simplu mod de a transporta benzina. Puţini însă ştiu că ea a fost inventată de inginerii celui de-al treilea  Reich înainte de război. Deja în 1938 armata germană era asigurată cu ele în cantităţi considerabile.

Cuptorul cu microunde

A fost inventat din întâmplare de inginerul Percy Spencer în timpul celui de-al doilea război mondial. Acela lucra într-un laborator de cercetare la un magnetron. După ce a pus în funcţiune piesa, a observat că batonul de ciocolata aflat lângă acesta a început să se topească.

În armata americană primele cuptoare cu microunde erau uriaşe şi erau folosite doar pentru decongelarea cărnii.

Pliculeţele de ceai

Compania germana Teekanne a propus un nou mod de a prepara ceaiul încă în 1908. Pliculeţe erau foarte comode, însă până la primul război mondial, acestea nu erau folosite în viaţa de zi cu zi. În schimb soldaţii de pe front le foloseau intens, devenind ulterior populare şi în rândul populaţiei civile.

Dronele

Credeţi că dronele au apărut acum? Nu aţi ghicit. Prima dronă a fost construită de un inginer american încă în 1916. Construcţia s-a dovedit a fi însă prea greoaie şi de aceea nu era eficientă. Dar în 1973, inginerul militar John Stuart Foster a asamblat o dronă relativ uşoară, care cântărea doar 35 de kilograme. Ulterior aceasta a suferit modificări esenţiale. Acum dronele sunt folosite în viaţa de zi cu zi.

Internetul

În timpul al doilea război mondial, informațiile au avut o importanță primordială. De descifrarea convorbirilor armatei germane s-au ocupat cele mai strălucite minți din lume. Pentru a uni calculatoare uriașe dispersate în universităţile lumii. Joseph Licklider a creat sistemul ARPANET, prototipul internetului modern.
Ceasul de mână

Soldaţii războiului anglo-bur (conflictul din 1899 -1902, care a avut loc între Marea Britanie şi coloniştii de origine olandeză (burii) din republicile Orange şi Transvaal în Af

rica de Sud)  primii s-au gândit să-şi fixeze ceasurile de mână. Aceasta pentru că aveau şanse mai mari să nu le piardă în lupte.

După mulţi ani, compania Mappin&Webb a utilizat această practică pentru a produce primele ceasuri de mână destinate armatei.

Ochelarii „Aviator”

Compania Ray-Ban a inventat celebrii ochelari “Aviator” încă în 1936. Această formă de ochelari era necesară pentru piloții militari, pentru că le protejau retina ochiului și le ofereau un spaţiu de vizualizarea mai mare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.