Cuplu de medici torturat de trei români, în Italia. Femeii i-au tăiat o ureche

Trei români au fost arestați la două zile după ce au jefuit o familie de pensionari din Lanciano, în apropiere de Pescara. Cei trei au vârste cuprinse între 20 și 30 de ani și sunt rude.

Anchetatorii încearcă să afle dacă au fost mai multe persoane implicate, iar localnicii au înconjurat o clădire din centrul orașului în care s-ar afla alți complici ai românilor, scrie Digi24.ro.

Luni dimineață, cei trei români, însoțiți cel mai probabil de alți complici au intrat într-o vilă de la marginea orașului în care locuiau doi bătrâni, foști medici. Timp de două ore proprietarii au fost torturați, legați și bătuți crunt, soției chirurgului i-au tăiat o ureche, toate acestea pentru a afla unde se află seiful.

Când s-au convins că în casă nu găsesc ce căutau, aceștia au luat cărțile de credit ale bătrânilor și au fugit.

O rudă care locuia în apropiere a dat alarmam când proprietarii au sunat disperați.

„Mi-au spus doar că i-au masacrat, că i-au jefuit, să fug repede la ei. Atât. Nu pot descrie, când vezi într-un film știi că este într-un film, dar când vezi în realitate te cutremuri”, a spus o rudă a victimelor.

Matteo Salvini, ministrul de interne al Italiei a reacționat imediat pe o rețea de socializare, unde a felicitat forțele de ordine și a condamnat fapta românilor.

„Mulțumită Forțelor de Ordine, aceste bestii trebuie să putrezească la închisoare! #fărătoleranță”, a scris politicianul.

Sursa: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.