Perioada de vacanţă în grădiniţe va fi stabilită de către Autoritățile Publice Locale şi administrația instituției în urma consultării părinților. Ministerului Educației a anunţat luni, 22 mai, că va modifica în acest sens Regulamentul de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie.
Decizia de modificare a documentului survine ca rezultat al consultărilor publice repetate cu părinții, cu reprezentanții administrațiilor publice locale, dar și ca urmare a unui sondaj efectuat pe un eșantion din 30 de raioane. În cadrul acestuia au fost colectate și examinate mai multe propuneri, ținându-se cont de opinia tuturor părților interesate.
Astfel, regulamentul va stipula că: ”perioada de vacanţă în instituțiile de educație timpurie va fi stabilită de către APL, administrația instituției în urma consultării părinților/reprezentanților legali ai copiilor sau a comitetului de părinți, după caz, până la 1 decembrie a anului în curs și va fi adusă la cunoștința tuturor părinților, cu afişarea repetată, la loc vizibil, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii acesteia.
În perioada vacanței instituției, APL şi conducerea instituției, la necesitate, vor lua măsuri de asigurare a copiilor neîncadraţi, contactând instituții apropiate, din raza unității administrativ-teritoriale, care vor funcţiona în perioada respectivă şi care vor putea prelua copiii sau oferi părinților alte alternative (ex.: centre comunitare, tabere cu sejur de zi, grupe de serviciu etc.).”
Programul de activitate al instituțiilor de educație timpurie va fi stabilit astfel, încât să fie respectate drepturile legale ale copiilor, părinților și angajaților.
Precizăm că anterior mai mulţi părinţi au protestat în fata Ministerului Educaţiei nemulţumiţi de Regulamentul în cauză, care le oferea grădiniţelor o vacanţă de 42 de zile pe timp de vară. Parinţii declarau că nu au cu cine să îşi lase copiii şi cereau ministerului să modifice această prevedere.