Cum e să fii scriitor pentru copii în Moldova. De vorbă cu Cristina Bujor

Și-a dorit să găsească formule inedite pentru a explica lumea din jur feciorului său, iar căutările sale s-au materializat în trei cărți frumoase care sunt de mare ajutor părinților din Moldova. Primul text, povestește Cristina, a fost pe blogul său personal și era povestea unor butoaie – o metaforă despre … politica modlovenească, povestită lui Iancu, fiul său.

Prima carte a Cristinei a fost Ospățul din savană, apărută în perioada în care băiatul său descoperea animalele – “voiam foarte mult ca el să înțeleagă individualitatea lor fără a le diviza în bune și rele, fără a se teme de ele, fără a se crede mai puternic sau mai superior altor ființe”, povestește autoarea.

cristina si iancu

Literatura a devenit o metodă foarte simplă de a descoperi oameni

Nu îmi aduc aminte să fi fost vreodată obligată să citesc, cum le place părinților din ziua de azi să facă programe de lectură clar stabilite cu pedepse sau recompense de rigoare. Aveam o bibliotecă mare și citeam tot ce prindeam pe acolo. Poate și de asta că astfel fugeam de alte responsabilități, tata dacă mă vedea cu o carte în mână, fie și întoarsă cu susul în jos, mă lăsa în pace.

Cred că inițial interesul a venit natural. Mama scria și citea foarte mult, iar hârtiile ei de lucru erau adesea pe podeaua din camera mea și trebuia să fac adevărate exerciții de acrobație ca să ajung la pat fără să mișc vreuna. De asta, recomand părinților să se apuce ei de citit, în loc să-i oblige pe copii să citească, și astfel ei vor imita comportamentele. Ulterior, literatura a devenit o modalitate foarte simplă de a descoperi oameni. Și cred, în continuare, că cei care citesc sînt mult mai toleranți, au un grad de înțelegere și libertate mai mare. Deoarece în cărți aflăm că oamenii sînt foarte diferiți, complecși, aflați în continuă problematizare, în căutare de sine, frumoși anume prin individualitatea lor, care depășește simpla diferențiere între bun și rău, cuminte și obraznic, curajos și laș. Mă pasionează frământările spiritului uman, faptul că toți avem dileme față de propriul sine, sîntem parte a aceleași energii universale. Cărțile, de fapt, ne pot oferi atâtea răspunsuri și, cel mai important, atâtea întrebări noi.

Veronica Mariț, pictorul cu care colaborez, reușește să scoată la lumină desene care uneori spun mai multe decat litera cărții, desene foarte vii, pline de pozitivism, jucăușe, cu nuanțe și culori naturale, calde. Am avut norocul să descopăr o abordare a povestioarelor mele compatibilă cu ce îmi doream eu și ce credeam că reprezintă un desen potrivit copiilor.

Frământ foarte mult ideea, apoi mă așez și o torn ca pe o găleată de apă

Cât despre procesul de scriere, e similar în toate cazurile. Nu mă așez niciodată la masa de scris (ce romantic sună, de fapt, la laptopul din vremurile moderne) fără ca ideea să fi fost deja rugumată în minte. De obicei, am subiectul în față, Iancu și căutările lui de sine, îmi vine o idee pe care o simt ca fiind o problemă generală, o întrebare a celor mulți și apoi caut cum o pot transmite copiilor astfel încât să fie și educativă, și informativă, și amuzantă. De obicei, pornesc de la emoțiile și trăirile fundamentale spiritului uman în lumea copiilor – libertatea, empatia, curiozitatea, furia, dezamăgirea, iubirea, moartea.

Recent a apărut a treia sau, mai bine zis, a doua carte din colecția „Întîmplări cu tîlc”. Procesul de scriere este similar. Nu am abordarea plină de răbdare a lui Eminescu de a scrie și a rescrie de o mie de ori pentru a ajunge la cea mai bună formă, la cel mai profund sens. Nu-mi ajunge răbdare, din păcate. Eu frământ foarte mult timp ideea, chiar povestea însăși, poate să fie și câteva luni, apoi mă așez și o torn ca pe o găleată de apă.

Apoi, dacă sincer, fără ajutorul mamei, nu aș reuși să finalizez procesul. Ea petrece încă mult timp pentru redactare și căutare a celei mai bune expresii, cu care, de cele mai multe ori, sînt de acord.

Dacă mama tace timp de cîteva zile după ce i-am trimis textul, înseamnă că trebuie să renunț și să fac altul mai bun. Apoi, mama i le citește lui Iancu. Titlul la ultima carte Despre ceartă l-a ales el și tot el mi-a sugerat despre ce ar trebui să fie următoarea apariție – despre bucurie.

obisnuitul neobisnuit

Copiii încep a avea nevoie de ajutor din cauza adulților

Din lumea din jur. Ea e atît de frumoasă, pur și simplu trebuie să deschidem ochii și sufletul. Noi, împreună cu Iancu, îmbrățisăm copacii, vorbim cu ei, îi întrebăm cum se simt. Ciudat e că eu nu mai am capacitatea să-i aud, dar Iancu – da. Energia lui încă nedeformată de reguli și prejudecăți îmi oferă așa de multe perspective, încât, dacă aș avea mai multă minte, aș scrie mai mult și mai bine.

De obicei, istorioarele mele conțin și subtilități destinate adulților, deoarece cred că adulții au nevoie de ajutor, nu copiii. Copiii încep a avea nevoie de ajutor din cauza adulților.

Să scrii, în general, e ca orice efort care îți aduce bucuria muncii și care vine din pasiune, care se revarsă din tine. Sincer vorbind, mi-e frică adesea să scriu fără valoare adăugată, căci deja atâția oameni mari au scris lucruri mari, încât mi-e rușine să vin între ei spre a spune banalități. Mi-e frică, de asemenea, ca ceea ce spun să nu vină ca o prelungire a egoului și vreau ca tot ce facem să fie pentru a îmbunătăți, fie și un pic, lumea din jurul nostru. Alte scopuri sînt triviale, în opinia mea.

Îmi doresc doar să văd bucurie în ochii copiilor răsfoind o carte

De fiecare dată cînd primesc aprecieri, mă gîndesc că ele vin din bunătatea oamenilor și nu neapărat din meritul meu, din dorința oamenilor de a încuraja, de a descopri frumosul și de a sprijini efortul. Aprecierele care mă bucură sînt cele despre copii care au îndrăgit lectura în urma cărților mele, care au început, de exemplu, să-și strângă hăinuțele sau să se spele pe dinți benevol, după povestioarele din Obișnuitul neobișnuit. Sau copiii care au creat scenete în baza acestei cărți și, sper eu, s-au bucurat de propria lor creație, au făcut ceva din plăcere. Cu toată sinceritatea spun că nu mă aștept să primesc laude, îmi doresc doar să văd bucurie în ochii copiilor răsfoind o carte, depășind o frică sau devenind mai înțelegători.

Unde e o carte în mână, nu mai încape și o armă acolo

Dacă înțelegi prin succes gradul și rapiditatea vînzării unui tiraj, atunci desigur acesta poate fi măsurat prin numărul de cărți alese de copiii înșiși în librărie. Deoarece stimulii televizați sînt foarte puternici pentru copii, ei aleg, desigur, cărți ale căror desene animate le-au văzut. În același timp, dacă un copil citește o carte din pura bucurie de a descoperi, eu, ca autor, simt un sens al scrierii, mă simt mai bună.

Dacă e să vorbim despre succes editorial, despre aprecierea oamenilor culți și deschiși a unor scrieri, atunci pot să afirm cu certitudine că mai am drum lung până acolo. Cît de succesul comercial, desigur că, în Moldova, este destul de dificil să-l obții prin carte. Oamenii au preocupări destul de grave, precum supraviețuirea zilnică, boli pentru a căror tratament nu au bani, graba și rutina zilnică a unei societăți în criză. Cu toate acestea, când  un om se oprește în fața unei cărți, sînt convinsă că va avea doar de câștigat. Mai ales că unde e o carte în mână, nu mai încape și o armă acolo.

cristina bujor 1

Îmi doresc să văd copiii care învață din bucuria descoperirii, nu pentru note

Cred că părinții din Moldova înțeleg faptul că educația și cultura reprezintă deziderate importante și se străduie să ofere copiilor acces la acestea. De multe ori, se înțelege greșit ce înseamnă a fi un om cult, educat, considerându-se că asta se regăsește într-un copil care învață bine și este cuminte. Noi, părinții, fie din ignoranță, fie din necunoaștere, fie din propriile frustrări, uităm adesea să ne oprim și pur și simplu să observăm copilul, să-l iubim, să-l ajutăm să fie liber și iubitor, în loc să stea drept și să îndeplinească ordinele adulților. Pentru că a vrea să avem un copil care face tot ce îi spunem înseamnă a vrea o ființă fără dorințe proprii, fără pasiuni, fără posibilitatea de a greși, prin urmare, de a învăța.

Eu îmi doresc să văd copiii care învață din bucuria descoperirii, nu pentru note sau din frica pedepselor, copii care își urmează pasiunea și își împlinesc ființa proprie, nu pe cea a părinților, profesorilor sau vecinilor. Iar cărțile pot deschide toate posibilitățile, pentru că ele ne arată că totul este posibil. Nu știu dacă pot să afirm că părinții atrag puțină sau multă atenție cărților, fiecare acordă atâta atenție cât poate și câtă deschidere are.

Aș recomanda părinților în afară de iubirea necondiționată oferită copiilor, să încurajeze cooperarea, nu concurența. În primul rând, iubirea indiferent de acțiunile copilului nicidecum nu înseamnă că el o să „se urce în cap”. Această prezumție ar presupune că noi ne naștem inerent răi și că cineva trebuie să ne țină în frâu. Iubirea necondiționată le oferă, de fapt, copiilor încredere în ei, încredere că ei sînt buni și că pot deveni și mai buni, deoarece sînt sprijiniți. Pentru că poți încerca lucruri noi și poți reuși doar dacă te simți acceptat și ai încredere că poți, nu ți-e frică de sancțiune, de neacceptare, de lipsa dragostei. Iar concurența, un termen foarte la modă, divizează oamenii, înseamnă să fii mai bun decît alții sau, în mod logic, să faci așa încît ceilalți să fie mai slabi decît tine. Ei, asta nu aduce deloc evoluție, ci dimpotrivă frustrări, frică de eșec, sentimentul de a fi mereu într-o cursă pentru un obiectiv fără valoare, și nu pentru scopul de a face împreună lumea mai bună. Cooperarea, în schimb, ne unește pentru țeluri comune, mai ales că trăim, încă, pe aceeași planetă. Unicul concurs real este cu tine însuți, singur comparație semnificativă este cu tine, cel de ieri. Să crești față de ieri – asta are sens, restul îs aducătoare de războaie.

Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.