Datoria malului drept (al Nistrului) pentru consumul gazului natural față de Gazprom constituie mai mult de 500 millioane dolari SUA, în timp ce datoria malului stâng ar depăși 6 miliarde de dolari, menționa președintele Republicii Moldova Igor Dodon, în cadrul unui interviu radio acordat în timpul vizitei la Moscova.

Cât de mari sunt sumele amintite de Dodon nu ar trebui să surprindă pe nimeni, dar ceea ce a îngrijorat opinia publică e cum președintele a subliniat că ambele datorii sunt, cumulat, ale Moldovei. Declarația lui Dodon e relevantă în contextul politicii lui de accelerare a reintegrării Republicii Moldova prin orice mijloace, însă această mișcare nu a plăcut multora de pe malul drept al Nistrului, or cumularea datoriilor disproporționale ale malurilor neîmpăcate ar însemna plata acestora prin corporația Moldovagaz. Drept consecință, fie se va majora tariful pentru gazul natural consumat în dreapta Nistrului, fie unele active ale corporației vor fi preluate de către concernul rus Gazprom, fie ambele soluții vor fi implementate în același timp.

O soluție alternativă a fost formulată de premierul Pavel Filip în cadrul întrevederii cu vice-președintele consiliului de administrație Gazprom, Valerii Golubev. Filip a propus restructurarea datoriei Moldovei prin separarea acesteia (750 milioane de dolari) de cea a malului stâng, care datora, la 1 ianuarie 2017, 5,79 miliarde de dolari pentru gazul consumat sau 88,6% din totalul de 6,5 miliarde dolari SUA. Vizita avea loc chiar după aprobarea noii componențe a Consiliului de Administrației Moldovagaz, prezidat de democratul Vasile Botnari, împreună cu persoane fidele din cadrul Gazprom, care deține 50% din acțiunile distribuitorului național. Golubev nu a declarat nimic pentru presă, însă, potrivit comunicatului de presă al Guvernului, a salutat dinamica pozitivă pe parcursul anului trecut, dar a condiționat că restructurarea datoriei poate avea loc doar în cazul menținerii plății curente a cheltuielilor în proporție de 100%. Golubev nu menționase cui i-ar aparține aceste cheltuieli curente.

A doua zi, Golubev urma să viziteze și Transnistria, unde se întâlnise cu liderul Vadim Krasnoselsky, cu pionerul separatist Igor Smirnov, examină o centrală electrică alimentată de gaz în regiune și chiar o fermă de nisetru.

Discuțiile cu Krasnoselsky despre relațiile vechi și bune de colaborare, despre securitatea energetică a regiunii, despre bunul tranzit de circa 18 miliarde de metri cubi de gaz către Balcani probabil îl convinseră pe Golubev că formatul vechi de asigurare cu gaz a Transnistriei trebuie continuat.

Deja pe 13 februarie, Kommersant anunțase că Gazprom respinse planul restructurării și separării datoriei Moldovagaz. Potrivit experților citați de publicație, Gazprom nu mai speră să recupereze datoria la gaz a Transnistriei, o economie incapabilă, și astfel, încearcă cel puțin să mențină un mâner de exercitare a influenței în Moldova, care, în opinia Rusiei, se aventurează pe drumul integrării europene de câțiva ani. Mai mult, Rusia ar încerca să împingă cele două maluri să se unească, pentru a scăpa de datorie, cel puțin pe hârtie.

Datoria și întreprinderea care o gestionează

Oricât de amenințătoare ar părea, datoria Transnistriei ascunde, de fapt, multe ilegalități comise atât la originea sa (împărțirea sistemului de transport și distribuție al gazelor în Republica Moldova în anii 1990), cât și în activitatea companiei care ar trebui s-o gestioneze – TiraspolTransGaz, distribuitorul și transportatorul local.

Aceasta este prezentată drept filială teritorială pe site-ul Moldovagaz, pe când pe propriul website, TiraspolTransGaz e reclamată drept întreprindere fondată de guvernul separatist de la Tiraspol. Mai mult, tot site-ul întreprinderii separatiste face referință la o decizie executivă, semnată la 7 martie 2005 de fostul lider Igor Smirnov, de a retrage acțiunile guvernului de la Tiraspol din Moldovagaz în favoarea Gazprom-ului rus, astfel lăsând TiraspolTransGaz să fie o entitate aparent autonomă. Chiar dacă, în 2010, Smirnov adoptă altă decizie de anulare a celei precedente din 2005, ceea ce înseamnă că Tiraspolul revenise în Moldovagaz, site-ul concernului moldo-rus încă mai afișează că activele transnistrene sunt în posesia Gazprom. S-ar părea că datoria ar fi de asemenea în posesia Gazprom.

De altfel, admiterea administrației separatiste în activitatea Moldovagaz cu o parte de 13,44% poate fi contestată din punct de vedere juridic, deoarece întreprinderea nu a fost niciodată recunoscută oficial de Chișinău, la fel ca întreaga regiune. Un studiu IDIS “Viitorul” al erorilor și costurilor la formarea industriei gazului în Moldova relevă că întreprinderea transnistreană își însușise fără temei juridic părți, uneori de lungimi exagerate, din cele patru țevi magistrale de tranzit a gazului rusesc către Balcani. Potrivit autorilor, aproprierea ilegală a rețelei de distribuție și transport de către TiraspolTransGaz și tolerarea activității frauduloase a acesteia de către Chișinău, încă de la începutul anilor 1990, a dus la formarea și perpetuarea datoriei la gaz. Același studiu evidențiază că partea transnistreană a continuat să producă datorii imense, păstrând profitul pentru tranzitare pentru nevoi bugetare, chiar și după formarea Moldovagaz. Este important de menționat că, până astăzi, cel mai mare consumator de gaze naturale din regiune și principalul producător de energie electrică în Moldova, centrala Moldavskaya GRES controlată de Inter RAO rusesc, nu raportează prețul importurilor de la Gazprom, adăugând substanțial la datorie și făcând profit inimaginabil din vânzările în restul Moldovei. Toate acestea au făcut ca malul drept, ajuns în 2005 la nivelul de 100% de achitare a facturii, să sufere de pe urma presiunii concernului Gazprom.

Gazprom, blând cu Tiraspol și aspru cu Chișinăul

Ilegitimă ar părea și neglijența intenționată a concernului rus în a cere plata datoriilor de la malul stâng, dat fiind faptul că acesta întreține legături directe cu TiraspolTransGaz și poate influența direct deciziile în regiunea separatistă prin intermediul Kremlinului. În contrast, încă în 2009, Gazprom amenința cu preluarea tuturor activelor Moldovagaz, deoarece malul drept și cel stâng aveau datorii substanțiale. Autoritățile auto-proclamatei RMN plătiseră la acel moment doar 16% din datoria pentru gazul consumat în 2008. În 2014, procentul achitării facturii la gaz de către malul stâng era de doar 4,1%, însă formatul vechi de colaborare a fost menținut. Același Golubev mai vizitase Transnistria în martie 2016, când nu a pomenit nimic de datoria malului stâng, dar a a atras atenția la perspectivele colaborării ulterioare.

Atitudinea Gazpromului față de întreprinderea și datoria transnistreană nu este decât una de favoritism, dacă e să urmărim amenințările constante asupra Moldovagaz și a Guvernului Moldovei, pe de o parte, și vizitele prietenoase a oficialilor exportatorului de gaze la Tiraspol, pe de altă parte. Chiar dacă este un acționar majoritar în Moldovagaz, respectiv controlează filiala teritorială TiraspolTransGaz și se află în posesia activelor acestuia, Gazprom vrea să arate că datoria părții transnistrene e mai mult o problemă internă a Republicii Moldova. În acest fel, Gazprom continuă politica Rusiei de respectare a integrității teritoriale și unității Republicii Moldova prin mijloace dubioase juridic de menținere a influenței. Acum trebuie să ne întrebăm dacă autoritățile de la Chișinău, împreună cu noul șef la Moldovagaz, vor vrea sau vor putea să separe mult nedorita datorie transnistreană de cea a restului Moldovei printr-o soluție juridică echitabilă. Căci tot președintele Igor Dodon a zis-o (deși într-un context departe de pragmatism): Frați-frați, dar brânza-i cu bani.
Gazprom, Moldovagaz și TiraspolTransGaz nu au dat curs solicitărilor Moldova.ORG de a răspunde la întrebări de clarificare cu privire la datoria malului stâng.