Connect with us

Social

Cu asistența Uniunii Europene, Sărbătoarea Luminii ajunge în satele îndepărtate ale Găgăuziei

Publicat

pe

Altădată, întunericul era cuvântul care descria satul Dezghingea noaptea. Doar drumul principal mai avea lumină, însă sistemul învechit de corpuri de iluminat ceda adesea. Odată cu apusul soarelui, oamenii, prudenți, se fereau să iasă din casă.

Acum, locuitorii satului Dezghingea din UTA Găgăuzia nu se mai tem să meargă prin sat odată cu lăsarea întunericului. 80% din străzile din localitate sunt iluminate datorită unui proiect finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), implementat de PNUD.

În Dezghingea au fost instalate 345 de corpuri de iluminat de tip LED, pe o distanță de 26 de kilometri. Acest sistem va asigura economii de până la 50% la consumul de energie electrică.

Proiectul a costat peste 71 mii 844 euro, dintre care 60 mii au fost oferiți de Uniunea Europeană, prin programul SARD, iar restul sumei este contribuția comunităţii şi administrației publice regionale din UTA Găgăuzia.

Oamenii spun că se simt mai în siguranță iar satul trăiește până târziu.

Cu străzi iluminate oamenii se simt în siguranță

Dora Sârbu are 69 de ani. E de multă vreme în sat, dar nu-și aduce aminte să fi fost luminate și alte străzi decât cea principală. „Înainte, îmi amintesc că dacă un om se îmbolnăvea și chema ambulanța, trebuia să roage vecinii ca să iasă înaintea medicului și să-l ghideze în întuneric.”

Pe Olga și Valeria le-am întâlnit în timp ce ieșeau cu bicicletele la plimbare: „Înainte părinții nu ne permiteau să ieșim afară când venea seara. Acum nu ne mai e frică să revenim târziu de la antrenamentele de volei”, susține Olga.

Până și părinții cu copii mici își permit acum să stea afară până mai târziu. „Era problematic în special iarna, când se întuneca devreme. Când mergeam după copii, la grădiniță, era deja noapte. Acum străzile sunt luminate, ca ziua. O să vedem cum o să fie prima iarnă cu lumină pe străzi”, spune Olga Sîrbu.

Unii locuitori nu au putut aștepta până autoritățile vor găsi o soluție și și-au instalat singuri un tronson de iluminat stradal. Împreună cu familia ei, Nadejda Nedu are câteva sere unde cultivă legume. Pentru a se proteja de eventualii hoți dar și pentru siguranța familiei, au decis să suporte singuri cheltuielile de iluminare stradală. „La început am investit doar noi. Apoi au contribuit și alți vecini la cheltuieli. Lumina o achităm lunar. Acum, pentru că există, în sat, iluminat stradal public, urmează ca primăria să preia și strada noastră și nu o să mai achităm noi lumina, separat”, se bucură femeia.

Construim Europa acasă

După ce a lucrat unsprezece ani în Spania, Piotr Tomailî, primarul localității, a revenit acasă cu intenția de a aduce satul la nivelul localităților din Uniunea Europeană. Potrivit edilului, cu ajutorul economiilor la energie electrică pe care intenționează să le facă în sezonul rece va putea extinde iluminatul public în toată localitatea.

Primarul a îndemnat oamenii să organizeze o „Sărbătoare a Luminii”, asemănătoare celor care există în Spania. „Am aranjat o masă mare în mijlocul străzii. Toată lumea a adus ceva, feluri de mâncare, vin. Pe lumină, e și un prilej de a mai sta de vorbă, între vecini”, crede edilul.

Alte patru localități din sudul țării: Congazcicul de Sus, Aluatu, Congaz și Albota de Jos, se bucură de iluminat stradal, cu sprijinul Uniunii Europene.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Social

Permisul de conducere internaţional poate fi solicitat şi în regim de urgenţă. Care este prețul

Publicat

pe

De către

;oferii vor putea, începând de astăzi, solicita eliberarea permisului de conducere internațional, inclusiv la urgență. Serviciul va fi prestat în termen de 6 ore, 24 de ore, 3, 5 și 15 zile lucrătoare.

Agenția Servicii Publice precizează că prețurile pentru eliberarea documentului în timpi restrânși vor fi identice cu cele pentru permisul național.

ASP a început să primească cereri pentru eliberarea permisului de conducere internațional din 3 septembrie. Timp de o lună instituția a recepționat 309 de solicitări de acest fel. Documentul este perfectat la solicitare, în baza permisului de conducere naţional, pentru un termen de până la trei ani.

Pentru a intra în posesia permisului de conducere internațional doritorii trebuie să prezinte la Secția calificare a conducătorilor auto de pe str. Salcâmilor 28 din Chișinău următoarele documente: actul de identitate, permisul de conducere național de tip nou, modelul 2008 sau 2015, cu statut valabil, dovada achitării tarifului stabilit și cererea-tip.

Permisul de conducere internațional este valabil la conducerea vehiculelor în traficul internaţional numai în prezenţa permisului de conducere naţional. Posesorii documentului vor putea conduce liber în 83 de țări din lume, semnatare ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere încheiată la Viena în 1968.

Actul își va pierde valabilitatea la anularea dreptului de a conduce vehicule și la retragerea permisului de conducere naţional. Un alt permis de conducere internațional va putea fi eliberat, la solicitare, în cazul în care persoana obține un nou permis de conducere naţional.

Citește mai departe

Social

Un nou sediu al Punctului de Asistență Medicală de Urgență a fost inaugurat în localitatea Valea Perjei, Taraclia

Publicat

pe

De către

Un nou sediu al Punctului de Asistență Medicală de Urgență a fost inaugurat astăzi în localitatea Valea Perjei, raionul Taraclia, după renovare.

Noul sediu, cu o suprafață de 192 m.p, dispune de sală de alertă, sală de instruire, depozit de păstrare a medicamentelor, de odihnă a angajaților în perioada de repaos, sufragerie, saloane sanitare și camere auxiliare pentru întreținere, care sunt asigurate cu echipament și mobilier nou.

Echipa AMU oferă asistență medicală de urgență la o populație de 7700 de locuitori din Valea Perjei și Corten. Tot astăzi, a fost repartizată și o ambulanță nouă dotată cu tot echipamentul necesar pentru acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital.

„Mulțumesc tuturor care au contribuit pentru că acest sediu să fie renovat și modernizat, iar odată cu repartizarea ambulanței noi, sunt sigură că pacienții vor avea servicii medicale calitative. Sunt multe încă de realizat pentru ca sistemul de sănătate să fie cum ni-l dorim, dar împreună vom îmbunătăți lucrurile în acest domeniu”, a declarat Silvia Radu.

De la începutul anului au fost renovate 21 de sedii ale Asistenței Medicale de Urgență Prespitalicească.

Citește mai departe

Social

Granturi mici pentru medici de familie, asistenți medicali și conducători ai centrelor de sănătate din 10 raioane

Publicat

pe

De către

Peste 140 de medici de familie, asistenți medicali și conducători ai centrelor de sănătate din 10 raioanele: Fălești, Ungheni, Ștefan Vodă, Cahul, Orhei, Criuleni, Taraclia, Vulcănești, Edineț și Briceni au posibilitatea de a accesa granturi mici în valoarea de 3500 CHF ( aproximativ 3000 euro) pentru fiecare proiect de îmbunătățire a calității serviciilor medicale, în cadrul proiectului Viața Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Prin intermediul acestor granturi mici, proiectul Viața Sănătoasă urmărește reducerea deficienților și carențelor în prestarea serviciilor de prevenire și gestionare a cazurilor cu boli netransmisibile, cum ar fi: diabetul zaharat, hipertensiunea, bolile cardiovasculare și altele, frecvent întâlnite în Moldova.

Pentru a ajuta participanții în elaborarea proiectelor de obținere a granturilor, proiectul Viața Sănătoasă a organizat un atelier de lucru unde experții internaționali și naționali ai proiectului le-au descris principiile, abordările și managementul pacientului cronic.

De asemenea, aceștia au fost îndrumați cum să scrie corect un proiect, vorbindu-le despre instrumentele ce pot contribui la îmbunătățirea calității serviciile medicale, gestionarea schimbării produse, analiza situațională, modalitatea de luare a deciziilor și definirea obiectivelor și indicatorilor în cadrul unui proiect, dar și despre evaluarea rezultatelor obținute și monitorizarea proiectelor.

Suplimentar, experții proiectului au pus la dispoziția participanților un ghid ce descrie pașii procesul de elaborare a proiectelor privind îmbunătățirea continuă a calității serviciilor medicale. Proiectele de granturi vor fi susținute pentru o perioadă de la 6 la 9 luni.

Termenul limită de depunere a proiectelor de îmbunătățire a calității serviciilor medicale în atenția proiectului este 12 octombrie 2018.

Proiectul Viața sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile (BNT) este implementat de Institutul Elvețian Tropical și de Sănătate Publică și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea stării de sănătate a populației din Republica Moldova prin reducerea poverii bolilor netransmisibile. Proiectul se implementează în 10 raioane pilot: Fălești, Ungheni, Ștefan Vodă, Cahul, Orhei, Criuleni, Taraclia, Vulcănești, Edineț și Briceni.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com