Crimă împotriva libertății – Boris Nemțov

Introducere în temă: de ce Nemțov?
Activistul civic Boris Nemțov este o figură importantă pe arena politică rusă, acesta a avut multe apariții în presă, cu acuzații însoțite de probe concludente în adresa conducerii actuale a Federației Ruse, cum ar fi averile nedeclarate a președintelui Putin și proprietățile acestuia dobândite din bani a căror proveniență nu este nici pe departe legală. Acesta a lansat acuzații în repetate rânduri actualei guvernări a Federației Ruse, acuzând-o de izolare economică, de fraudă, de crimă împotriva poporului, de dictatură și imixtiune în politica altor state. Nemțov a fost și “o punte de legătură” dintre Kiev și Moscova, zicea Președintele Ucrainei –  Petro Poroșenko.

Puncte de reper: Există atât de multe lucruri vehiculate în jurul acestei crime, încât ar fi foarte dificil de a păstra imparțialitatea și de a fi pe cât se poate de obiectiv, lăsând subiectivismul la o parte.
  Care ar fi totuși faptele pe care le putem lua în calcul drept fiind concludente ?
1. Nemțov era adversarul ideologic și chiar unul din rivalii nr. 1 al lui Putin. Înainte de a fi ucis, acesta a cuvântat la o emisiune în cadrul unui post public din Moscova, având replici tăioase și fiind ferm convins în probele pe care urma să le prezinte a 2-a zi, 1 martie 2015.
2. Asasinarea acestuia a avut loc pe 28 februarie, exact cu o zi înaintea unei manifestații pe care Nemțov intenționa să o desfășoare și în cadrul căreia avea de prezentat probe privind regimul lui Putin și probe care ar demonstra implicarea Federației Ruse în conflictul armat din Ucraina. Acțiune de amploare cu denumire sugestivă “Vesna”.
3. Exact la 20 minute după asasinarea acestuia, la domiciliul lui au avut loc percheziții de amploare, interesantă presupunere ar fi că aceștia căutau anume probele care urmau a fi prezentate ziua următoare, cu care amenința Nemțov că va arunca o bombă mediatică.
4. Presa de buzunar a Federației Ruse constată că asasinarea lui Nemțov este un omor la comandă, și în calitate de bănuiți îi invocă pe serviciile secrete ale Ucrainei, ale S.U.A. ba chiar și pe unii criminali ai anilor `90, numind acest omor un “salut din 90”.
5. Polițiștii de anchetă ai Moscovei afirmă că asasinarea liderului opoziţiei, Boris Nemţov, a fost organizată minuţios, inclusiv locul în care a fost lichidat acesta – podul Bolșoi Moskvorețki din imediata apropiere a Kremlinului. Din filmările video ale camerelor exterioare se observă cum o autospecială blochează contactul vizual al camerei, iar în momentele imediat următoare – are loc asasinatul.

Sinteză :
1.
Nemțov fiind liderul opoziției în Federația Rusă, adversarul nr.1 pentru Putin,  cel mai probabil se afla sub urmărire și interceptare 24/24, astfel încât erau monitorizate toate persoanele cu care acesta interacționează, iar deplasările acestuia prin Moscova erau cu siguranță monitorizate. Cum este cu putință ca printre degetele Serviciilor Secrete Ruse să se strecoare niște asasini, iar ei să nu fie la curent cu asta?

2. Sunt sceptic că un asemenea asasinat s-a produs fără știrea Serviciilor Secrete Ruse, în centrul Moscovei, la numai 200 metri de Kremlin – zonă împânzită de camere de supraveghere, polițiști și martori oculari. Vizibilitatea acestei crime este mai mult decât strigătoare la cer, chiar în inima Moscovei, în palma poliției și a camerelor de supraveghere este ucis în stil mafiot liderul Opoziției – un om cu o importanță actuală majoră, nu un oarecare om.

3. Este o crimă absurdă, pentru că au lăsat în viață persoana care îl însoțea pe Nemțov, fapt foarte ciudat pentru asasinatele la comandă – în cadrul cărora până și cei care execută crima sunt găsiți morți – pentru a distruge definitiv orice urmă a făptașilor și a celor ce au comandat omorul. Probabil făptașii erau într-atât de siguri că vor scăpa nevinovați încât prezența unui martor ocular nu i-a deranjat prea mult.

4. Este o crimă lipsită de profesionalism, o afirmă însăși experții ruși. Or Nemțov a fost asasinat în urma a 4 gloanțe trase din spate, profesioniștii executând deobicei două maxim trei focuri de armă în zone vitale. Fapt ce demonstrează încă o dată siguranța cu care au acționat asasinii, într-un brutal și neîndemânatic.
5.  Este o crimă efectuată la comanda cuiva, și la care Nemțov nu se aștepta. Acesta a fost foarte activ în ziua asasinării. A fost prezent la câteva emisiuni de radio, era activ, încrezător, spre seară a făcut o plimbare prin Moscova pe arterele principale ale acesteia, la ore înaintate 22-23 seara. Comportamentul lui Boris Nemțov nu dă de înțeles sub nici o formă că acesta ar fi fost la curent că urmează să fie asasinat sau că s-ar simți în primejdie, chiar dimpotrivă.

Concluzie:
Circumstanțele în care s-a petrecut această crimă sunt mai mult decât bănuitoare. În mod cert asasinatul acestuia are legătură directă cu activitatea politică a acestuia. Timpul în care a fost asasinat acesta, este la fel de sugestivă, următoarea zi urma să aibă loc o manifestație de amploare. În mod tainic, camerele de supraveghere care ar fi putut oferi o imagine clară a indivizilor care au săvârșit crima – se află în stare de reparație, și anume în ora asasinatului nu funcționau, iar o altă cameră de rază lungă ce putea oferi mai multe imagini, a fost blocată vizual de o autospecială exact în momentul asasinatului. Descinderile în reședința lui Nemțov și perchezițiile făcute exact la 20 minute după asasinarea acestuia – demonstrează panica și graba în care au acționat cei cu pricina pentru a identifica probele lui Nemțov împotriva regimului de la Kremlin. Mass-media din Federația Rusă exclude cu vehemență orice posibilitate ca Nemțov să fi fost asasinat la indicația sau cu știința lui Putin, în schimb susține că Ucraina sau S.U.A. ar putea fi implicate, dar nici o vorbă despre Putin și relațiile acestuia cu Nemțov. Cum n-ar fi, situația actuală este regretabilă, în secolul 21 s-a ajuns la asasinarea liderilor de Opoziție, dar acest fapt vine oarecum într-o consecutivitate logică a acțiunilor promovate de Putin – de represie, intimidare, dictatură și crimă.

Vlad Bilețchi, student

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.