Crima de la Puhăceni: Patru bărbați, trimiși în judecată, după ce au ucis şi incendiat un consătean

Patru locuitori ai satului Puhăceni vor fi judecați, unul dintre ei fiind învinuit de omorul unui consătean, iar ceilalți trei – că ar fi favorizat comiterea infracțiunii.

Tragedia a avut loc pe 24 septembrie 2017, în gospodăria unuia dintre inculpaţi. După ce au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, între ei s-a iscat o ceartă.

La un moment dat, unul dintre inculpaţi a mers acasă şi a revenit cu un cuţit confecţionat artizanal, aplicîndu-i victimei o lovitură fixă în regiunea inimii. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, inculpaţii au târât corpul neînsufleţit al victimei în grădină, unde l-au incendiat, iar rămăşiţele le-au îngropat în mai multe locuri.

Osemintele victimei au fost depistate la mai bine de trei luni de la comiterea crimei, după ce mama acestuia a anunţat poliţia despre dispariţia fiului.

De notat că, până a fi reţinut, individul care a înjunghiat victima, a comis şi un ”huliganism agravant” într-un local din Puhăceni, unde a iniţiat un conflict cu o domnişoară, pe care a numit-o cu cuvinte necenzurate, a maltratat-o, lovind-o cu o sticlă în regiunea capului, cauzîndu-i dureri fizice.

Potrivit procurorilor, acesta a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat la 6 ani de detenţie pentru înjunghierea unei persoane, care, din fericire, a rămas în viaţă.

Toţi patru inculpaţi, cu vârstele cuprinse între 25 şi 44 de ani şi-au recunoscut integral vina.

Dacă va fi găsit vinovat de omorul intenţionat al unei persoane şi huliganism agravant, unul dintre inculpaţi riscă pînă la 20 de ani închisoare sau detenţie pe viaţă, iar complicii acestuia – până la 3 ani îchisoare pentru favorizarea infracţiunii.

De asemenea, aceştia vor fi obligaţi să achite şi cheltuieli judiciare de 8538 lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.