Copiii, victime ale traficului de fiinţe umane, vor putea fi cazaţi în centrele sociale până la 12 luni

Copiii victime ale traficului de fiinţe umane vor avea dreptul de cazare în centre sociale pe o perioadă de până la 12 luni, comparativ cu 6 luni în prezent. Parlamentul a votat la ultima sa şedinţă un șir de modificări și completări ale legislației naționale în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, în I lectură.

Modificările prevăd că în situațiile de trafic al copiilor se vor aplica aceleași principii generale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane. Suplimentar, în lista exhaustivă a situațiilor de risc pentru copii, au fost incluși copiii victime ale infracțiunilor. Prin această completare se va asigura un mecanism de identificare, evaluare, asistență și monitorizare a copiilor de către autoritatea tutelară.

Alte modificări instituie în legislație Sistemul național de referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane. La fel, au fost completări cu noțiuni noi precum ”prezumată victimă a traficului de ființe umane”, ”potențială victimă a traficului de ființe umane”, ”echipa multidisciplinară”  care au scopul de a delimita conceptul acestora.

O altă prevedere oferă Avocatului Poporului dreptul de a participa la ședințele Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane. Totodată, în componența acestui comitet au fost incluși Biroul pentru relații cu diaspora și Inspectoratul de stat al muncii.

Alte modificări reglementează obligativitatea autorităților publice locale de a crea și dezvolta servicii adresate victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.