Contrabandă de proporții! 65 de kilograme de hașiș, reținute la hotarul Republicii Moldova

Aproximativ 65 de kilograme de hașiș au fost depistate şi confiscate de poliţiştii de frontieră, în colaborare cu inspectorii vamal, ieri, la intrarea în Republica Moldova prin punctul de trecere Giurgiulești-Galați.

Astfel, polițiștii de frontieră în conlucrare cu inspectorii vamali au realizat controlul amănunțit al unui autoturism, înmatriculat în una din țările UE,  iar ca rezultat s-au ridicat circa 65 kg de hașiș. Persoanele aflate în mijlocul de transport sunt documentate pentru tentativa de introducere în țară a substanțelor narcotice.

Seviciul Vamal şi Poliţia de Frontieră au precizat că nu pot oferi mai multe informații în legătura cu această captură, pentru a nu pereclita mersul urmăririi penale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.