Consiliul municipal Chisinau a suplimentat finantarea unor domenii prioritare din contul mijloacelor ramase disponibile

Info-Prim // Consiliul Municipal Chisinau (CMC) a decis, suplimentarea finantarii unor domenii prioritare din contul unor mijloace ramase disponibile. in cadrul sedintei extraordinare de astazi (vineri), consilierii au examinat rectificarea bugetului local pe anul 2005, – transmite Info-Prim.

Potrivit propunerilor formulate de Comisia buget, economie, finante si patrimoniu public local a CMC, dintre cele 28,7 milioane lei ramase disponibile, 1,4 mil. au fost lasate in fondul de rezerva, restul sumei fiind repartizat pentru solutionarea problemelor stringente ale capitalei. Aproximativ 8 mil. lei vor fi repartizate pentru procurarea tehnicii specializate pentru reparatia drumurilor, iar 10,4 mil. – pentru necesitatile furnizorilor de agent termic si apa. Pentru organizarea odihnei de vara a copiilor va fi alocat 1,8 mil., pentru conectarea scolilor la internet – 272,9 mii, iar pentru reparatia Centrelor comunitare de educare estetica pentru copii “Viitorul” si “Codru” – 20 mii de lei. Pentru intretinerea politiei au fost prevazute 1,6 mil. lei, iar alte 3,3 mil. – pentru onorarea clauzelor judiciare.

Consilierii au votat in unanimitate toate aceste propuneri.

Chestiunea privind rectificarea bugetului municipal a fost inclus in ordinea de zi din sedinta CMC din 5 iulie curent, insa consilierii au aminat examinarea acesteia in favoarea altor chestiuni cu caracter electoral.

Tot astazi, Consiliul municipal va examina alte proiecte de decizie, introduse suplimentar in ordinea de zi, inclusiv chestiunea privind acordarea unui ajutor in valoare de 100 mii lei sinistratilor din Rominia, – noteaza Info-Prim.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.