Condiții egale de vot pentru persoanele cu nevoi speciale? Interviu cu Ștefan Urâtu

De la un scrutin la altul, autoritățile, dar și ONG-urile încearcă să asigure condiții egale de vot pentru toate categoriile din societate. Am discutat, în cadrul unui scurt interviu oferit pentru Moldova.ORG, cu Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Ștefan Urâtu, despre șansele exercitării votului de către persoanele cu nevoi speciale din Republica Moldova.

Existe date exacte sau, cel puțin aproximative, despre numărul de persoane cu nevoi speciale care au dreptul de vot?

Sunt datele preluate de la Biroul de Statistică și de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale care spun că numărul acestora este de 183 de mii, persoane cu diferite categorii de nevoi speciale. Numărul persoanelor cu dizabilități de vedere este de 5 mii, dar evident că acest număr este mult micșorat  – aceste 5 mii sunt persoane care la naștere sau în urma unor accidente au devenit nevăzători sau slabvăzători, însă sunt multe persoane de vârsta a treia care au dizabilități de vedere și nu intră în această cifră.

Numărul persoanelor cu dizabilități motorii este unul, la fel, destul de mare.

Ce măsuri a întreprins CEC pentru ca aceste persoane să se prezinte la urne și să aibă condiții egale de vot?

De exemplu, am reușit să pilotăm un proiect pentru persoanele cu dizabilități motorii, împreună cu Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Raionul Căușeni a fost ales raion-pilot – unde au fost instalate 15 rampe de acces la secțiile de votare pentru persoanele care se deplasează în cărucior.

Un alt succes sau efort pe care l-am făcut sunt plicurile trafalet speciale. Am reușit să testăm pe parcursul altor scrutine, iar anul acesta, la alegerile locale, fiecare secție de votare a avut, cel puțin, câte un plic de acest fel. În Chișinău, la unele secții, au fost chiar și câte 10 plicuri la fiecare secție.

Problema ultimelor alegeri e că în diferite localități s-a votat cu un număr diferit de buletine de vot. Unii din societate s-au grăbit să catologheze tentativa drept bani aruncați în vânt și că oamenii, de fapt, nevăzătorii, preferă să voteze înoțiți de altă persoană. Consider ca aceasta este o critică neconstructivă. Chiar dacă persoanele s-au obișnuit să voteze cu însoțitor, este o perioadă de trecere, trebuie să promovăm acest plic pentru ca oamenii să înțeleagă că dacă vrea să fie independent în alegerea sa, trebuie să voteze singur.

Am fost la Congresul Nevăzătorilor, multe persoane s-au arătat mulțumite, deși, unii au recunoscut că nici nu au știut despre existența lor. Recunoaștem că nu am avut o perioadă lungă pentru a mediatiza această practică nouă. Cred că timpul ne va demonstra că aceste plicuri sunt utile. La alegerile parlamentare vor fi și mai utile pentru că același buletin este la fel în toate localitățile.

Am dat dispoziția ca plicurile să fie păstrate cu cabinele de vot, așa încât la fiecare alegere să fie puse la dispoziție persoanelor care au nevoie.

Ele pot fi confecționate din carton relativ ieftin, pot fi făcute și pentru o sigură folosință. Vom lucra cu asociațiile obștești din domeniu pentru a găsi o cale mai bună. Am stabilit relații prietenești cu aceste asociații și colaborarea pe viitor va aduce cu siguranță rezultate.

De asemenea, a fost traducerea mimico-gestuală în perioada în care se transmiteau rezultatele preliminare și finale la Comisia Electorală Centrală. Nu suntem total mulțumiți de cum a decurs pentru că televiziunile încercau să pună în prim plan cifrele de pe ecran și de multe ori fețele traducătoarelor nu apăreau pe ecran. Pe viiitor ne-am gândit că trebuie să fie un sistem special amenajat pentru aceste transmisiuni cu două camere, una dintre care să ia producătorul și alta vorbitorul. Vom încerca să facem acest lucru la următoarul scrutin.

Am luat niște lentile pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Lentilile sunt micuțe și comode, în cazul în care persoana nu are ochelari, le poate folosi. Acum au fost amplasate doar în aproximativ 20 de secții, dar vom extinde.

Ce restanțe mai există la acest capitol și ce urmează să mai întreprindeți în următorii ani pentru ca toți alegătorii să aibă posibilități egale de vot?

Restanțele sunt mai mari decât posibilitățile noastre. A fost o inițiativă bună a unui grup din cinci organizații care a venit cu propunerea de realizare a unei proceduri care să ne permită de fiecare dată dacă secția de vot este sau nu gata de activitate sub aspectul incluziunii. Există o reticiență la membrii comisiei pentru că aceasta solicită multe cheltuieli pentru că nu toate administrațiile locale dispun de fonduri pentru a oferi toate condițiile.

E nevoie de reparația drumurilor de asemenea și nu ne referim doar pe perioada alegerilor. Drumurile trebuie să fie practicabile pentru persoanele cu dizabilități. De fapt, vorbind despre drepturile persoanelor cu dizabilități, îi ajutăm pe toți ceilalți să-și rezolve problemele – pentru că drumurile sunt folosite de toate categoriile din societate. Toți doresc să meargă pe un drum bun.

De asemenea, în incinta secțiilor de votare e nevoie de materiale informative pentru aceste categorii de persoane, ca să fie ușor citibil – informații care se referă la concurenții electorali, care și pe ce număr e poziționat pentru ca să voteze cu cine intenționează. Și, de ce nu, căști cu material audio.

Această publicație apare în cadrul proiectului „Campanie de educație civică pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități în procesele electorale în contextul alegerilor locale generale din 14 iunie 2015 din Republica Moldova”, realizat de Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, Asociația Surzilor din Republica Moldova și Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități, implementat cu suportul financiar al Programului „Îmbunătățirea calității democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, PNUD Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.