Concluziile deputatului european Siegfried Mureșan, după ce a văzut cum au fost cheltuiți banii europeni în Moldova

„În cazul în care condițiile solicitate de Uniunea Europeană ar fi fost îndeplinite de către autoritățile de la Chișinău, asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro ar fi venit în urmă cu un an de zile. Trebuie să întrebați Guvernul de ce nu le-a îndeplinit mai devreme. Am pregătit totul la nivelul Parlamentului European ca să vină cât mai curând banii, acum la nivel tehnic trebuie îndeplinite cerințele.” Declarația îi aparține deputatului european Siegfried Mureșan, care a condus în perioada 3 – 6 aprilie o Delegație a Comisiei pentru bugete a Parlamentului European în Republica Moldova.

Deputatul se referă la cele 28 de condiții stipulate în acordul semnat la 23 noiembrie 2017 privind asistența macrofinanciară de 100 milioane de euro țării noastre. Unele dintre ele țin de gestionarea finanțelor publice, de administrația publică, de sectoarele financiare și energetice, de combaterea corupției și altele.

De asemenea, Mureșan spune că trebuie implementate în totalitate și recomandările Comisiei de la Veneția, deoarece aceasta este autoritatea supremă în materie de legislație electorală în Europa.

O altă concluzie făcută de către Delegația Comisiei pentru bugete a Parlamentului European în Republica Moldova este că „banii investiți în Republica Moldova pot duce la îmbunătățirea calității vieții oamenilor: a copiilor care frecventează grădinița sau școala, viața oamenilor bolnavi, nevoiași și mai poate duce la îmbunătățirea siguranței oamenilor în ansamblu. Am văzut că cetățenii recunosc contribuția pozitivă a Uniunii Europene”, a declarat Siegfried Mureșan, președintele Delegației.

„Am fost la Varnița, unde am vizitat un centru medical extins din fonduri europene. Pe an, peste 12 mii de oameni de pe ambele maluri ale Nistrului pot fi tratați în condiții mai bune decât înainte. UE a alocat 180 mii euro pentru extindere și utilarea respectivului spital”, a menționat deputatul european.

Din banii contribuabililor europeni, 162 de mii de euro au ajuns la școala din Varnița, iar în spitalul din aceeași localitate au fost investiți 180 de mii de euro. Alte 46 de mii de euro au modernizat școala din Cărpineni. Cu 518 mii de euro, întreg raionul Hâncești are instalații pe bază de biomasă. Alte 2,4 milioane de euro au fost investite în Conacul lui Manuc Bei. De asemenea, Uniunea Europeană a dat 4,4 milioane de euro în tehnologie de ultimă generație pentru Inspectoratul General de Poliție. Investiția totală a UE se ridică la 12 milioane de euro.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.