Comisia Europeană critică decizia privind trecerea la sistemul electoral mixt

Comisia Europeană critică adoptarea sistemului electoral mixt de către Parlamentul Republicii Moldova.

Într-o declarație comună a șefei politicii externe și de securitate europene, Federica Mogherini, și a comisarului european pentru negocieri de extindere și politica vecinătății, Johannes Hahn, se menţionează că votul Parlamentului R. Moldova de a implementa modificări ale sistemului electoral al ţării este in contradicţie cu recentele recomandări ale Comisiei de la Veneţia şi Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului.

Deşi alegerea unui sistem electoral este o decizie suverană a unui stat, Uniunea Europeană este convinsă că orice modificare a sistemului electoral ar trebui să consolideze democraţia, să se bazeze pe un larg consens între fortele politice, să se conformeze cu recomandările partenerilor internaţionali ”, se arată în declaraţie.

Potrivit sursei citate, modificările propuse ridică îngrijorări în actualul context politic, iar Uniunea Europeană va continua să urmărească schimbările legate de sistemul electoral și implementarea lui.

Reamintim că Parlamentul a adoptat ieri cu votul a 74 de deputați modificarea sistemului electoral din Republica Moldova. Votarea a avut loc pe fondul unei acţiuni de protest a opoziţiei extraparlamentare, desfăşurate în faţa Legislativului.

Imediat după aceasta Partidul Popular European (PPE) a denunțat joi schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova, cerând Comisiei Europene să oprească orice finanțare și să reevalueze Acordul de asociere UE-Republica Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.