Colegiul disciplinar al judecătorilor are doi membri noi.Aceștia au fost selectați în urma unui concurs, la care au participat 5 candidați.
Comisia de selectare, din care fac parte reprezentanții Ministerului Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, a selectat 2 candidați cu cel mai înalt punctaj.
Astfel au promovat concursul Angela Otean și Stela Botnaru.
Angela Oteanu este Secretar General al Federației Sindicatelor din Moldova „Sindlex” și a activat anterior în cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare.
De asemenea, a promovat concursul Stela Botnaru, conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Amintim că potrivit legii, Colegiul disciplinar examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Mandatul noilor membri va fi de 6 ani.