Cod Portocaliu de rujeolă în Republica Moldova

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a anunţat Cod Portocaliu de rujeolă în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut după ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publice, convocată astăzi la solicitarea premierului Pavel Filip.

În urma stabilirii Codului Portocaliu, toți copiii bolnavi sau cu suspecție de rujeolă vor fi izolați și internați în spitale pentru tratamentul corespunzător. De asemenea, vor fi stabiliți copiii nevaccinați împotriva acestei boli și vor fi întreprinse măsuri pentru vaccinarea acestora.

„În cadrul Comisiei s-a declarat Cod Portocaliu pentru rujeolă, ceea ce impune la nivel naţional de a veni cu un set de măsuri de fortificare şi prevenire a extinderii acestor focare, dar şi prevenirea unei epidemii. Această maladie se răspândeşte rapid, afectând unele teritorii administrative în sudul ţării, cum ar fi Ceadâr-Lunga, Taraclia, Vulcăneşti dar şi cazuri unice în raionul Ungheni, Străşeni şi Nisporeni. Sâmbătă am fost anunţaţi că sunt câte două cazuri constatate şi în două localităţi din raionul Cahul”, a declarat Svetlana Cebotari.

Oficialul a menționat că, în urma evaluării situației, s-a constatat un număr scăzut al vaccinării în mai multe raioane din ţară: Bălţi, Căuşeni, Ialoveni, Tiraspol, Dubăsari, Taraclia. „S-a stabilit că modul de transmitere a rujeolei are loc pe calea aerogenă. Este de o contagiozitate ridicată, o sută de procente pentru persoanele nevaccinate. Astfel o persoană bolnavă ar putea infecta concomitent alte 18 persoane nevaccinate sau care sunt lipsite de imunitate corporală față de agentul virusului patogen al rujeolei. Menționez că perioada de incubare a acestei maladii este de 21 de zile, fapt ce permite răspândirea acesteia”, a spus ministrul.

În acest context, Ministerul Sănătății va lansa o campanie națională de informare privind importanța vaccinării. De asemenea, vor fi purtate discuții cu liderii diverselor confesiuni religioase, astfel încât toți copiii să fie vaccinați contra rujeolei. „Copiii care nu sunt vaccinați nu vor fi admiși în instituțiile de învățământ. În localități vom avea întrevederi cu membrii confesiunilor religioase și vom discuta despre importanța vaccinării”, a adăugat ministrul.

De asemenea, medicii de familie vor trebuie să identifice copiii nevaccinați până la data de 1 septembrie. În plus, toți copiii vor fi monitorizați timp de 21 de zile odată cu începerea noului an de studii, astfel încât să fie evitată o eventuală răspândire a focarului.

De notat că 56 de cazuri de rujeolă au fost deja confirmate, iar 86 sunt în examinare, a mai anunțat oficialul, menționând că 60% din acestea au fost înregistrate în trei localități din Ceadîr Lunga.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.