Cod galben de vânt puternic și ninsoare în România

Pentru astăzi, meteorologii au anunțat Cod galben de vânt puternic și ninsoare, valabil în următoarele ore, în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Buzău, Prahova, Argeș și Dâmbovița din România.

Administrația Națională de Meteorologie din România anunță că până la ora 14:00, în zona de munte a județului Caraș-Severin, la peste 1.700 metri altitudine se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală vor depăși viteze de 80-90 km/h.

Intensificări ale vântului cu rafale ce vor depăși 90 km/h se vor simți și în județele Buzău, Prahova, Argeș și Dâmbovița. În aceste zone, temporar va fi ninsoare slabă viscolită.

Până la ora 11:25, zona de câmpie a județului Satu Mare se află sub Cod galben de polei, iar în județul Mehedinți, până la ora 11:00, se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăși la rafală 55-60 km/h.

Absolventă de Jurnalism (Iași, 2015), își face masteratul în domeniul industriilor creative (Suedia, 2017).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.