CNA: Filat a fost reținut legal; Shor nu scapă de pedeapsă

Centrul Național Anticorupție a susținut astăzi o conferință de presă în care a încercat să clarifice anumite zvonuri care circulă prin mass-media privind dosarul în care figurează Vlad Filat.

Potrivit reprezentanților CNA, o informație vehiculată des în presă este că Ilan Shor ar putea scăpa basma curată datorită unei prevederi care l-ar elibera de responsabilitate, fiind denunțătorul cauzei de corupție. Potrivit ofițerilor CNA, însă, Shor este încă cercetat în calitate de bănuit. Mai mult decât atât, lui Shor i-ar fi fost confiscat pașaportul și acesta nu poate părăsi țara.

O altă informație pe care CNA o dezminte este faptul că lui Vlad Filat nu i s-a prezentat hotărârea Parlamentului atunci când a fost reținut. Procurorii spun că au înregistrări video și audio care demonstrează contrariul.

Potrivit anchetatorilor, la domiciliul lui Vlad Filat și la cel al părinților săi au fost găsite mai multe documente de la diverse instituții de stat care confirmă cele declarate de Ilan Shor în autodenunțul său.

Procurorii și-au cerut scuze și pentru faptul că jurnaliștii au fost ieri insultați de către angajații CNA, promițând pedepse aspre celor din urmă.

.embed-container { position: relative; padding-bottom: 56.25%; height: 0; overflow: hidden; max-width: 100%; } .embed-container iframe, .embed-container object, .embed-container embed { position: absolute; top: 0; left: 0; width: 100%; height: 100%; }

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.