Cinci plaje din Dalmația pe care merită să le vizitezi în 2018

Croația este o destinație nouă pentru turiștii moldoveni, însă popularitatea plajelor de pe litoralul croat crește de la an la an. Industria turismului a exploadat odată cu aderarea țării la Uniunea Europeană, iar în 2018 plajele din Croația sunt pregătite mai mult ca niciodată să găzduiasă turiști cu diverse preferențe și buget.

Fie că îți planifici o călătorie cu gașca sau îți dorești o vacanță liniștită alături de partenerul tău, Croația este destinația perfectă. Croația are peste o mie de insule pitorești, orașe medievale, plaje uimitoare, golfuri romantice și ascunse, iar odată ajuns acolo vei putea alege activitățile care sunt mai aproape de sufletul tău.

Am încercat să facem un top al celor mai frumoase plaje de pe litoralul croat pentru a vă ușura căutările de vacanță, dar și să vă vor transpune imaginar în aceste zile de februarie pe una dintre plajele cu apă limpede și vederi spectaculoase.

Plaja Velika din Omis

Orașul Omis, situat la 21 km de Split are mai multe plaje care bucură ochii turiștilor, însă cea mai adorată de vizitatori rămâne a fi plaja Velika. De asemenea, plaja Velika este considerată una dintre cele mai frumoase plaje cu nisip din Croația.

Pentru că este poziționată în imediata apropiere de gura râului Cetina apa este de adâncime mică, ceea ce o face ideală pentru familii cu copii mici și nu doar. Este o plajă nisipoasă, numai bună pentru jocuri în apă. Un alt avantaj este distanța mică de centrul orașului, ceea ce vă va ajuta să combinați mai multe activități și excursii.

Bacvice

Bacvice este una dintre cele mai cunoscute plaje din orașul Split, un oraș Soare în adevăratul sens al cuvântului pentru că se poate lăuda cu 2700 de ore de soare anual. Numele Bacvice îl poartă și cartierul unde este poziționată plaja.

Golful Bacvice are o lungime de 600 m, iar partea de nisip este de 180 metri. Restul golfului este o pasarelă pavată.  Se află la cinci minute de oraş. Înconjurată de cafenele, baruri şi restaurante, Bacvice este locul unde localnicii şi vizitatorii mănâncă supe uşoare de stridii şi paste cu fructe de mare.

Această plajă a fost, de asemenea, distinsă cu steagul albastru.

Zlatni Rat

Să trecem la Brac, cea mai mare insulă din arhipeleagul Split. Ritmul de dezvoltare intens al țării face ca Brac să se transforme într-o suburbie a orașului Split, fiind conectată excelent pe cale maritimă.

Cea mai importantă atracție turistică a insulei este plaja Zlatni Rat, o destinație de vis pentru amatorii de surfing. Forma plajei se modifică în funcție de curenți și de vântul dominant, ceea ce va aduce și mai mult mister în vacanța ta acolo. Priveliștea este una de vis și vei avea în față exact imaginile celebre pe care le-ai văzut în reviste de turism atunci când se vorbea despre Croația.

Makarska

Riviera Makarska este impresionantă! Palmierii, apa cristalină, asortsate frumos cu cafenele chic îți vor face vacanța perfectă.

Plaja Makarska este potrivită familiilor cu copii, cât și aventuroșilor care vor dori să încerce activități acvatice. Este o plajă pietroasă cu apă care are o nuanță albastră și pură.

Ca bonus vei avea în față priveliștea muntelui Biokovo, cel mai înalt munte din Dalmația.

Punta rata

Această plajă a fost numită de experți, în repetate rânduri, una dintre cele mai frumoase plaje de prundiș din lume, fiind situată pe un promontoriu acoperit cu pini.

Este o plajă cu pietriș, însă dispune și de o porțiune acoperită de nisip la intrarea în mare – perfectă pentru copii. Pinii din apropierea plajei vă vor oferi umbră chiar și în cea mai aridă perioadă a zilei.

Sperăm că v-am trezit pofta de călătorii și dorința de a vizita Croația. Nu uitați că planificarea vacanței cu câteva luni înint vă va ajuta să găsiți cele mai bune opțiuni de cazare, dar și vă va ajuta să salvați ceva bani.

Călătorie frumoasă vă dorim și vă așteptăm cu impresii post vacanță în comentarii!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.