Cinci deputați PLDM la Penitenciarul 13 din Chișinău// VIDEO

Cinci deputaţi din fracțiunea Partidul Liberal Democrat (PLDM) au vizitat astăzi Penitenciarul nr.13 din Chișinău. Aleșii poporului au venit să vadă condițiile de trai ale deținuților și să-l viziteze pe Vlad Filat, dar acest lucru nu a fost posibil.

Liberal-democratul Tudor Deliu a declarat pentru www.zdg.md că nu li s-a permis să aibă o întrevedere cu Vlad Filat, fiind invocată o interdicție impusă de procurora Adriana Bețișor, care instrumentează dosarul ex-premierului.

„Am văzut celula unde s-a deținut până acum, am văzut celula unde a fost mutat marțea trecută în subsol. Vreau să vă spun că diferența între celula unde a stat până marți și ce unde stă acum este cer și pământ, sunt niște condiții de mizerie.  De asemenea, am vrut să mergem și pe la alți deținuți. Am vrut să-l vizităm pe domnul Petrenco, ne-au deschis celula, dar dumnealui nu era acolo, ne-au spus că e la judecată”, a declarat deputatul Tudor Deliu.

Moldova.ORG reaminteşte că acum două zile soţia lui Vlad Filat, jurnalista Angela Gonța, a anunţat că politicianul a fost mutat recent intr-o nouă celulă,  a treia la număr, dar de data aceasta aflată în subsolul penitenciarului nr.13. Totodată, jurnalista a postat pe pagina sa de facebook fragmente din scrisorile pe care le primește de la Vlad Filat, în care politicianul afirmă că „se face totul pentru a fi distrus moral” și că săptămâna aceasta își va scrie testamentul.

Ulterior, Igor Popa, avocatul ex-liderului PLDM Vlad Filat, a anunţat că în urma unei întâlniri cu conducerea Penitenciarului nr.13, s-a stabilit ca în termen de cel târziu luni dimineaţă să fie reparată linia de curent electric care alimenta celula politicianului, iar Vlad Filat să fie transferat în precedenta celulă.

De menționat că tot astăzi, PLDM convoacă Consiliul Politic Naţional. Ședința va avea loc la ora 16:30, în incinta Casei Sindicatelor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.