Connect with us

Justiție

Cinci candidați la funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor

Publicat

pe

Ministerul Justiției a examinat toate dosarele depuse pentru funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor, din partea societății civile. Alți 3 candidați au fost admiși la interviu, adițional celor 2 anunțați anterior.

Astfel, pentru cele 2 funcții de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor concurează 5 candidați. Aceștia sunt: Plotnic Olesea, Demian Elena, Botnaru Stela, Otean Angela și Odobescu Ghenadie.

Interviul va avea loc pentru toți candidații în aceeași zi, pe 21 martie 2018, la sediul Ministerului Justiției.

Colegiul disciplinar al judecătorilor examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Mandatul noilor membri va fi de 6 ani.

Conform art. 9 alin. (3) Legea nr. 178 din 25 iulie 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor: „Membrii colegiului disciplinar din rîndul societăţii civile trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă, să se bucure de autoritate în societate, să aibă experienţă de cel puţin 7 ani în domeniul dreptului şi sînt obligaţi să respecte restricţiile specificate la art.8 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului. Pentru verificarea acestor calităţi, CV-urile candidaţilor care participă la concurs vor fi publicate pe pagina web a Ministerului Justiţiei şi a Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de ziua organizării concursului”.

CV Plotnic Olesea     CV Demian Elena  Botnaru Stela  Otean Angela  Odobescu Ghenadie

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Justiție

Administratorul unei firme va fi judecat. A livrat utilaj uzat pentru cantina unui liceu din capitală

Publicat

pe

De către

Administratorul unei firme va fi judecat pentru abuz de serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea spre examinare în judecată a cauzei penale pornită de către ofițerii CNA.

Conform materialelor cauzei, Direcţia Educaţie Tineret şi Sport din mun. Chişinău, a efectuat o licitaţie publică privind achiziţionarea utilajului tehnologic pentru dotarea cantinei unui liceu din capitală.

În baza deciziei grupului de lucru, câștigători au fost desemnați 2 agenți economici, DETS încheind cu aceștia contracte de achiziţie a utilajului tehnologic. Astfel, în schimbul sumei de aproximativ 500 mii de lei, antreprenorii se obligau să livreze utilajul pentru cantina liceului.

În acest sens, administratorul unuia dintre agenții economici contractați, în scopul obținerii unor beneficii materiale pentru sine, a organizat procurarea utilajului contractat, livrând o parte din bunuri fără certificate de conformitate, și prezentând semne de uzură. Acestea s-au dovedit a fi anterior exploatate, apoi reutilate sau reparate în condiții artizanale.

Prin acțiunile sale abuzive de livrare a bunurilor uzate, suma totală acestora fiind de 57 mii de lei, antreprenorul a prejudiciat considerabil Direcția Educație Tineret și Sport. În vederea reparării prejudiciului cauzat, DETS a înaintat o acţiune civilă în instanța de judecată.

Învinuitul și-a recunoscut pe deplin vinovăția, iar dacă instanța va decide astfel, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Foto: Poză simbol/ igougo.com

Citește mai departe

Justiție

Un bărbat din Bălăbăneşti şi-a ucis fosta concubină şi a îngropat-o în propria grădină

Publicat

pe

De către

Procuratura raionului Criuleni a finalizat şi transmis în judecată cauza penală de învinuire a unui locuitor al satului Bălăbăneşti de omorul intenţionat al fostei sale concubine şi păstrarea ilegală a muniţiilor.

Tragedia a avut loc în noaptea de 30 spre 31 mai. Cazul însă a ieşit la iveală peste câteva zile, atunci când oamenii legii au fost alertaţi de o femeie care a anunţat despre dispariţia prietenei sale.

În cadrul investigaţiilor, adjunctul procurorului-şef al raionului Criuleni, împreună cu grupa operativă, s-au deplasat la domiciliul fostului concubin al femeii. În timp ce bărbatul se ascundea în casă, iar poliţia îl căuta, procurorul a observat în grădina acestuia o porţiune de pământ proaspăt săpat. După ce s-a săpat mai adânc, a fost descoperit corpul neînsufleţit al femeii dispărute. Făptaşul a fost încătuşat pe loc.

Potrivit probatoriului, victima, în vârstă de 38 de ani, aflându-se la domiciliul fostului concubin, s-a certat cu acesta.

În urma conflictului, inculpatul a lovit-o crunt în regiunea capului, femeia decedând pe loc. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, a doua zi după crimă, bărbatul a îngropat corpul femeii în propria grădină, iar hainele şi telefonul acesteia au fost arse.

De asemenea, în timpul percheziţiei, la domiciliul inculpatului au fost depistate şi ridicate 3 cartuşe care fac parte din categoria muniţiilor letale şi care erau păstrate de către acesta în mod ilegal.

Fiind audiat de procurori, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 10 până la 15 ani închisoare.

Citește mai departe

Justiție

O „clarvăzătoare” din Chișinău, trimisă în judecată. A dobândit de la o femeie peste 380 mii lei pentru „înlăturarea aurei negative”

Publicat

pe

De către

O presupusă clarvăzătoare din capitală, în vârstă de 62 de ani, va compărea pe banca acuzaţilor pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari. Procesul penal a fost pornit în baza plângerii depuse de o locuitoare a capitalei care a reclamat acţiunile ilicite ale învinuitei şi a fiicei acesteia.

Potrivit probatoriului acumulat, în intervalul anilor 2014-2017, învinuita, împreună cu fiica sa, şi-au promovat prin Internet capacităţile extrasensoriale, susţinând că au puteri miraculoase de vindecare sau că pot să-i ajute pe oameni să-şi găsească fericirea.

Persoanele interesate erau invitate la domiciliul învinuitelor, unde prin înşelăciune, erau determinate să achite câte 100 de lei pentru o „primă şedinţă de vindecare”.

Ulterior, prin metode psihologice specifice de manipulare acestea dobândeau bunurile victimei pe care, în caz de refuz, o amenințau cu decesul copiilor sau alte consecințe grave pentru familia acesteia.

Astfel, în acest mod, potrivit probatoriului, învinuitele au dobândit de la o femeie bunuri de peste 380 mii lei.

Mai mult, fiind presată psihologic de către învinuite de „înlăturare a aurei negative”, victima a împrumutat, în repetate rânduri, sume mari de bani de la bancă, dar şi de la rude, ascunzând destinaţia adevărată a împrumutului.

În prezent, inculpata se află în arest la domiciliu, iar dacă va fi recunoscută vinovată, ea riscă de la 8 până la 15 ani închisoare, cu obligarea de a restitui victimei bunurile dobândite ilicit.

Procurorii, de comun cu Direcţia Poliţie a capitalei, continuă urmărirea penală în privinţa fiicei inculpatei, care este anunţată în căutare, dosarul în privinţa acesteia fiind disjuns într-o procedură separată.

Procuratura nu exclude că în urma escrocheriilor inculpatelor au avut de suferit mai multe persoane, de aceea, îndeamnă victimele să se adreseze organelor de drept.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com