În Chișinău a fost inaugurat bustul ilustrului om de cultură belarus Francisk Skorina

În Chișinău a fost inaugurat bustul ilustrului om de cultură belarus Francisk Skorina. Acesta a fost amplasat în scuarul de la intersecția străzilor Alexei Mateevici și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Francisk Skorina a fost unul dintre cei mai mari umaniști belaruși din prima jumătate a secolului al XVI-lea, om de știință, scriitor, traducător, pictor, iluminist, primul tipograf al slavilor de est.

Hotărârea privind instalarea bustului lui Francisk Skorina  a fost aprobată de Guvern în scopul eternizării memoriei acestuia, precum şi cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la tipărirea primei cărți în limba belarusă.

Bustul lui Francisk Skorina a fost executat în Republica Belarus, în baza unui concurs de schițe-concept a monumentului. Cheltuielile pentru elaborarea documentației de proiect privind edificarea bustului, pentru executarea și instalarea acestuia, precum și pentru amenajarea terenului aferent au fost acoperite din mijloacele financiare ale Republicii Belarus și din donații.

La ceremonia de inaugurare au fost prezenți ministrul Educației, Culturii și Cercetării Monica Babuc și omologul său belarus Iuri Bondar, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Monica Babuc a menționat că instalarea bustului unuia dintre cei mai străluciți oameni de cultură belaruși – cel al lui Francisk Skorina, ne vorbește despre deschiderea poporului nostru către valorile umane universale și năzuința noastră de a prelua modele importante.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.