Connect with us

Diverse

Chirtoacă l-a acuzat pe Plahotniuc în protejarea killerului Druță

Publicat

pe

Ex-primarul Dorin Chirtoacă a mărturisit despre discuția sa cu fostul judecător la Curtea Supremă de Justiție, care s-a opus eliberării autorității din lumea interlopă Ion Druță, alias Vanea Pisateli.

Chirtoacă s-a referit la o discuție recentă cu fostul judecător CSM Ion Arhiliuc, care a avut o Opinie sepatată la momentul rejudecării de către Curtea Supremă de Justiție a dosarului Ion Druță, acuzat de triplul asasinat. ”Atunci când s-a luat o hotărâre stranie a Curții Supreme de Justiție privind eliberarea lui Druță, Dl Arhiliuc a dat o Opinie separată și a spus că nu este de acord.

”Știi că atunci eu, fiind judecător la Curtea Supremă, eram presat, de câteva ori s-a amânat ședința și toți îmi spuneau: ”Plahotniuc a cerut lucrul acesta, sunt și bani, sunt de toate. Tu ia și conformează-te”, – a declarat Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii În PROfunzime, relatând despre discuția cu fostul judecător al CSJ Ion Arhiliuc.

Decizia Curții Supreme de Justiție, la care se referă Chirtoacă, a fost adoptată în martie 2014. Atunci, Druță, condamnat la 20 de ani de închisoare, a ajuns în libertate, dupa ce Curtea Suprema de Justitie a casat decizia Curtii de Apel din 12 iulie 2013, cu remiterea la rejudecare. Ulterior, după ce autoritățile române au emis un mandat de arest pe numele lui Ion Druță, acuzat de crime pe teritoriul României, acesta a fost din nou plasat în arest în Moldova, fiind acuzat de vânzarea ilegală de armament.

Citește mai departe
Advertisement

Diverse

Interes german pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Mărculești

Publicat

pe

De către

Posibilitățile de dezvoltare a Aeroportului Internațional Mărculești, cu implicarea concernelor internaționale, au fost discutate astăzi, în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu Dieter Posch, membru al Consiliului de Administrare al Aeroportului Frankfurt, ex-ministru pentru afaceri economice, transport și dezvoltare regională din Hessen, Republica Federală Germania.

Oficialii au remarcat că potențialul Aeroportului Internațional Mărculești va putea fi valorificat prin implementarea unui sistem de management profesionist. În acest sens, partea germană sa arătat dispusă să ofere experiența necesară pentru reformarea aeroportului și dezvoltarea serviciilor de transport aerian cargo și de pasageri la cel mai înalt nivel.

Drept urmare, aeroportul va deveni un centru de afaceri capabil să asigure conexiunea dintre CSI și UE, inclusiv datorită poziției geografice favorabile.

Prim-ministrul a accentuat că Guvernul este interesat de realizarea acestui proiect și va menține în continuare o comunicare directă cu potențialii investitori, în mod special pe subiecte ce țin de dezvoltarea infrastructurii de afaceri și sporirea capacității economice a țării.

În context, Pavel Filip s-a referit la eforturile întreprinse de Executiv pentru îmbunătățirea climatului investițional și simplificarea relației dintre mediul de afaceri și stat.

În altă ordine de idei, părțile  au menționat importanța colaborării în domeniul științific, pe segmentul transferului de cunoștințe și a schimbului de experiență dintre profesorii din Republica Moldova și Germania.

În special, a fost apreciat aportul părții germane la dotarea Colegiului de Inginerie din oraşul Străşeni, unde, după modelul de instruire duală, vor fi pregătite cadre calificate pentru companiile din țara noastră, preponderent în sectorul automotive.

Aeroportul Internațional Mărculești a fost fondat în anul 2004, în baza unității militare din Mărculești, are o suprafață de 265,2 hectare și dispune de o infrastructură complexă. În 2017 Aeroportul a fost transmis din subordinea Ministerului Apărării în cea a Ministerului Economiei.

Citește mai departe

Diverse

Filip dă asigurări că “Moldova va primi în acest an două tranșee din ajutorul de 100 de milioane de la UE”

Publicat

pe

De către

Republica Moldova va primi în acest an două tranșe din ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Declaraţia aparţine premierului Pavel Filip şi a fost făcută într-un interviu acordat postului de televiziune Prime.

“Sunt absolut încrezător că vom primi și prima tranșă. M-au asigurat că anul acesta va fi și a doua tranșă din asistența macrofinanciară. Discuțiile au fost destul de serioase fiindcă aceștia sunt bani”, a declarat şeful Guvernului.

“Eu particip deja la a III-a reuniune și m-am simțit ca la o discuție între prieteni, or prietenii nu vorbesc întotdeauna numai de bine. Au fost remarcate progresele pe care le-a înregistrat Republica Moldova cu referire la Agenda de Reforme, care a fost implementată, cu referire la relațiile noastre cu Fondul Monetar Internațional și implementarea programului pe care-l avem cu acesta. Progresele pe care le-am înregistrat și pe celelalte dimensiuni, care mai sunt încă problematice, vorbim aici despre justiție, frauda bancară, discuțiile în jurul codului electoral”, a precizat premierul.

Citește mai departe

Diverse

Ziua Victoriei și Ziua Europei în același loc. Programul activităților organizate de PD

Publicat

pe

De către

O serie de activități pentru toate vârstele vor fi organizate, în centrul Chișinăului, de 9 mai, de către Partidul Democrat din Moldova. Locuitorii și oaspeții Capitalei sunt invitați să marcheze Ziua Victoriei și Ziua Europei, se arată într-un spot video lansat de partid.

Astfel, de la ora 10, în scuarul Catedralei, cei prezenți vor fi serviți cu terci ostășesc, vor asculta fanfara și vor admira antrenamentele câinilor salvatorilor. Copiii vor avea posibilitatea să deseneze pe asfalt.

Programul va continua cu o paradă a tradițiilor și a cântecelor populare, iar oamenii veniți în centrul orașului vor fi invitați la o horă mare a prieteniei și a păcii. Ulterior, maestrul Doga va veni cu surprize pentru iubitorii de muzică.

Seara va fi organizat un concert grandios, cu participarea artiștilor renumiți din țară și străinătate, Începând cu ora 19.00, pe scenă vor urca Irina Rimes, Delia, formația ”Blue” și Thomas Anders – solistul trupei Modern Talking. Organizatorii promit că vor fi și invitați-surpriză.

Citește mai departe