Centrul de Investigaţii Jurnalistice a obţinut încă un câştig de cauză într-un dosar intentat Procuraturii Generale

După un lung proces de judecată, care a durat mai mult de doi ani, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a obligat Procuratura Generală (PG) să deconspireze numele procurorilor care au beneficiat de nişte indemnizaţii acordate ilegal. CSJ, verdictul căreia este irevocabil, i-a dat câştig de cauză Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIN), care a depus cerere de chemare în judecată pentru că PG a refuzat să ofere un şir de documente ce vizează acordarea unor indemnizaţii pentru procurori, prin care a fost prejudiciat bugetul de stat.

Preşedintele CIN, Cornelia Cozonac, a menţionat pentru Agenţia Monitor Media că reporterii de investigaţie au semnalat încă în aprilie 2003 despre fraudele admise la pensionarea unui grup de procurori. Mai multe instituţii de stat, printre care şeful statului şi preşedintele Legislativului, au tratat însă cu superficialitate cererea jurnaliştilor de afla mai multe lucruri despre acest fenomen.

Potrivit CIN, în cele din urmă, PG a recunoscut că la stabilirea pensiilor au fost admise abuzuri şi că „banii vor fi întorşi bugetului de stat”. Jurnaliştii au dorit însă să afle dacă banii au fost returnaţi statului, precum şi numele celor care au fost obligaţi să restituie indemnizaţiile la pensie însuşite neîntemeiat. În acest sens, toate solicitările CIN au fost ignorate de PG, fapt care a servit motiv pentru acţionarea procuraturii în instanţă. Procesul, care a început în 2004, a finalizat de curând, după ce CSJ a dat câştig de cauză reporterilor de la CIN, obligând PG să furnizeze informaţiile privind „procurorii care, în anii 2002-2003, au ridicat ilegal pensii şi indemnizaţii şi au fost obligaţi să restituie bugetului de stat banii însuşiţi neîntemeiat; suma restituită până în prezent şi natura măsurilor luate pentru restituirea supraplăţilor în mărime de 70,7 mii de lei” […].

Anterior, Curtea de Apel Chişinău a satisfăcut cererea jurnaliştilor în două rânduri, la 7 iunie 2005, şi la 9 martie 2006, obligând PG să ofere informaţia solicitată, însă, de fiecare dată, PG a atacat cu recurs deciziile instanţei, prelungind astfel peregrinările jurnaliştilor prin procese. În tot acest răstimp, au avut loc peste 20 şedinţe de judecată.

Pe marginea cazului respectiv, în particular, dar şi referitor la accesul jurnaliştilor la informaţie, Cornelia Cozonac a menţionat că „exerciţiul dreptului la informaţie în Moldova a reliefat deja câteva categorii de informaţii pe care autorităţile refuză cu înverşunare să le facă cunoscute opiniei publice. Printre acestea se numără politica cadrelor, gestionarea banilor publici, mărimea salariilor şi sursele direcţionate pentru plata pensiilor unor categorii de foşti funcţionari sau angajaţi ai organelor de drept”.

Agenţia Monitor Media aminteşte că, în anul curent, CIN a mai obţinut câştig de cauză de la PG pe un dosar. La finele lunii martie curent, CSJ a dat câştig de cauză în procesul de judecată intentat de jurnaliştii de investigaţie Procuraturii Generale în legătură cu refuzul acesteia de a acredita un reporter.

De menţionat că, în ultimii trei ani, CIN a obţinut câştig de cauză în cel puţin 15 procese pe care le-a intentat unor instituţii de stat ce se împotriveau să furnizeze ziariştilor informaţii de interes public.
Monitor Media
Anchetele jurnalistice legate de acest caz, precum şi un şir de documente, pot fi găsite pe site-ul Centrului de investigaţii Jurnalistice: www.investigatii.md  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.