Cele 5 persoane din dosarul “Primăria”, arestate pe 10-25 zile

Judecătoria Buiucani a emis, astăzi, mandate de arestare pe numele celor cinci persoane reţinute în dosarul Primăria. Toţi cinci au fost arestaţi preventiv pentru termene între 10 şi 25 de zile. Potrivit magistraţilor, patru dintre învinuiţi vor fi plasaţi în izolatorul CNA, iar un arestat, cu probleme de sănătate, va fi transferat în Penitenciarul nr. 16.

Amintim că miercuri, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au reţinut cinci persoane, în cadrul mai multor dosare penale pornite pe faptul coruperii pasive, traficului de influenţă, falsului în acte publice şi depăşirii atribuţiilor de serviciu, comise de către persoane publice din cadrul Primăriei, Inspecţiei de stat în construcţii, dar şi persoane fizice. Este vorba despre viceprimarul Vlad Coteț, şeful-adjunct al Direcţiei arhitectură şi urbanism a Primăriei, un inspector al Inspecţiei de stat în construcţii şi doi intermediari.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, funcţionarii primăriei, prin înţelegere prealabilă cu intermediarii, ar fi admis diverse abuzuri, contra unor sume de bani, pentru diferite servicii precum urgentarea perfectării unor acte pentru recepţia finală a imobilelor, urgentarea eliberării actelor pentru schimbarea statutului zonelor terenurilor, perfectarea actelor în vederea privatizării spaţiilor nelocative, etc. Astfel, cea mai mare sumă estorcată de unii funcţionari ai Primăriei, documentată de CNA, este 12 000 de euro.

Acţiunile de urmărire penală se desfăşoară sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.