CEC a stabilit: pe 19 noiembrie va avea loc referendumul pentru revocarea primarului Dorin Chirtoacă

Comisia Electorală Centrală a aprobat astăzi că desfășurarea referendumului pentru demiterea primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă va avea loc pe data de 19 noiembrie.

Locuitorii capitalei vor trebui să răspundă cu DA sau NU la întrebarea dacă susțin revocarea din funcție a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Imediat după aceasta Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal, a declarat că Comisia Electorală Centrală (CEC) a încălcat mai multe norme legale atunci când a dat curs referendumului inițiat de socialiști și susținut de democrați.

Potrivit lui Ghimpu ”CEC a demonstrat că nu este o instituție independentă, cum prevede legislația, dar subordonată guvernării (PD)”.

Astăzi, deputații Partidului Liberal au cerut Curții Constituționale să declare neconstituționale două articole, 33 și 34, din Legea privind administrația publică locală, care se referă la suspendarea primarilor, precum și art. 177 din Codul electoral, care se referă la motivele pentru care poate fi organizat un referendum privind revocarea din funcție a primarului.

Dorin Chirtoacă este în arest la domiciliu, fiind reținut în dosarul parcărilor cu plată pe 25 mai 2017.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.