CEC în acţiune! A avertizat 11 concurenţi electorali

Comisia Electorală Centrală a avertizat 11 concurenți electorali pentru încălcarea prevederilor Codului Electoral şi, în special, pentru că aceştia nu au informat Comisia despre (ne)deschiderea contului bancar cu mențiunea „Fond electoral”.

Astfel, au fost sancţionaţi: Mișcarea Profesioniștilor “Speranţa-Надежда”, Mișcarea Social-Politică ”Forța Nouă”, Partidul ”Patrioții Moldovei”, Partidul Politic ”Renaştere”, Partidul Popular Creștin Democrat, Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic ”Democrația Acasă”, Partidul Politic Noua Opțiune Istorică, Partidul Legii și Dreptății și Blocul electoral ”Lista poporului”.

Potrivit hotărârii CEC, concurenții electorali enumerați, cu excepția Partidului Politic ”Renaştere ”, în termen de 72 ore, vor depune o declarație în adresa Comisiei, după caz, despre faptul că nu-și deschid contul respectiv și nu vor suporta cheltuieli financiare în campania electorală sau vor prezenta un raport privind veniturile și cheltuielile din campania electorală.

În același context, Comisia a solicitat concurenților electorali Partidului Socialiștilor și Partidului Nostru să prezinte, în decurs de 3 zile, documente confirmative privind sursa mijloacelor bănești raportate la CEC, la punctul 2.3 ”Alte mijloace bănești primite” (cotizații).

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.