Cea mai mare companie de curierat din România vrea să ”importe” șoferi moldoveni, ucraineni și sârbi

Fan Courier, cea mai mare companie de curierat din România, vrea să aducă moldoveni, ucraineni și sârbi deoarece se confruntă cu o criză tot mai mare a forței de muncă, în special în zona de Vest a țării, a declarat Felix Pătrășcanu, unul dintre fondatorii companiei, citat de Hotnews.ro.

Acesta a afirmat că a relocat temporar 42 de curieri din București în Cluj pentru a putea face față comenzilor.

Dacă șantierele navale sau service-urile auto caută muncitori din China, Vietnam sau Filipine, pentru Fan Courier nu este o opțiune valabilă acest lucru. Și asta din cauza barierelor lingvistice.

Astfel că este mai ușor de căutat personal în statele vecine: în Republica Moldova se vorbește deja româna, iar în Ucraina la fel în nordul Bucovinei și anumite părți din Maramureșul istoric.

De asemenea, există vorbitori de română și în Serbia, atât în Banatul Sârbesc, cât și pe Valea Timocului, printre vlahi.

Compania are 5.700 de angajați, potrivit sursei citate.

De notat că Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii din România a declarat că mediul de afaceri a ridicat de foarte multe ori subiectul de mărire a contingentului de lucrători străini pe teritoriul României.

“Am avut deja mai multe discuții cu mediul de afaceri, care ne cere să deschidem granițele pentru cei din Republica Moldova sau Ucraina, chiar am auzit de 3.000 de lucrători din Sri Lanka, o firmă mare din vestul României dorește acest lucru”, a declarat ea.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.