Ce pensie ridică liderul unuia din cele mai vechi partide din Republica Moldova

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, ex-preşedinte al Legislativului, în vârstă de 62 ani, care a atins vârsta de pensionare, ridică o pensie lunară de circa şapte mii lei. „Este mai mult decât mă aşteptam şi pentru mine este suficientă”, a declarat Dumitru Diacov, la emisiunea TV de la portalul Unimedia.

Diacov a precizat că la calcularea pensiei s-a luat în consideraţie contribuţia socială pe care a achitat-o pe parcursul a 15 ani de activitate în Parlament. „Nu pot să spun  că e o pensie mică sau că e una ruşinoasă pentru că sunt oameni care au pensii foarte mici”, a menţionat Dumitru Diacov.

Potrivit lui, pensia sa este suficientă pentru plata serviciilor comunale, de care se ocupă soţia-sa. În context, deputatul totuşi a recunoscut că „în ţara în care noi trăim nici o aşa pensie nu e sufientă”.

Întrebat de moderatoare ce trebuie să se întâmple ca toti pensionarii să aibă aşa pensiii mari, Dumitru Diacov a răspuns că „trebuie să ridicat economia naţională, să liniştim ţara şi să încetăm să fim pe baricade”.

Moldova.ORG precizează Dumitru Diacov este preşedinte de onoare al Partidului Democrat din Moldova- unul din cel mai vechi partide din republică, care este înregsitrat în 1997.

În perioada anilor 2000-2009, Dumitru Diacov a deţinut funcţia de preşedinte al formaţiunii.

Este deputat în Parlamentul R.Moldova din 1994, unde în anii 1995-1998 a fost vicepreşedinte al Legislativului, iar din 1998 şi până în 2001 a fost speaker al forului legislativ.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.