Ce partide ar accede în Parlament dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare// SONDAJ

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, doar Partidul Socialiștilor din Republica Moldova şi Partidul  Acţiune și Solidaritate ar obține suficiente voturi pentru a accede în forumul legislativ.

Cel puţin date în acest sens arată un sondaj de opinie, realizat de Fondul Opiniei Publice la comanda Ziarului Timpul.

Astfel, potrivit cercetării sociologice, alegerile ar fi câștigate detaşat de către PSRM, care ar obține peste 48,4% din voturi.

La mare distanță, pe locul 2 s-ar situa Partidul Acțiune și Solidaritate, care ar acumula 25,2%.

La limita accederii ar fi Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, pentru care ar vota 5% din cetățeni, în timp ce Partidul Democrat ce deţine majoritatea voturilor în Parlament ar acumula– 3,9%.

Sondajul a fost realizat în perioada 10-19 martie curent în 111 de localități din toată țara, pe un eșantion de 1817 persoane,  cu o marjă de eroare de +/- 2,3%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.