Cetăţenii din Republica Moldova au luat cu asalt oficiile poştale pentru a trimite scrisori recomandate la Consulatul României, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în numai două zile fiind expediate circa două mii de scrisori, relatează Pro TV Chişinău. Majoritatea persoanelor au precizat că au decis să depună cereri după ce România a simplificat procedura de redobândire a cetăţeniei.

După ce alegerile din RM au fost organizate şi desfăşurate într-un mod care numai european nu poate fi numit, mulţi se aşteptau ca forurile europene să afişeze imediat o atitudine tranşantă. Liderii Opoziţiei, ziarele de alternativă, câteva posturi de radio şi TV, precum şi voci din zona societăţii civile se întreabă de ce din Bruxelles, Strasbourg, Berlin sau Paris nu vin semnale mai dure, adresate conducerii comuniste de la Chişinău. Trebuie să recunoaştem sincer că semnalele nu au fost pe deplin justificate şi uneori chiar absolut contrare aşteptărilor.

După alegerile din 5 aprilie, Dictatorul a aruncat Basarabia în hăul intoleranţei şi al luptei de clasă, creând în societate o atmosferă de violenţă, inchiziţie poliţienească şi tortură psihologică. Şi aceasta e abia începutul, fiindcă miercuri, 22 aprilie, Dictatorul a jurat în faţa învăţătorului său, V. I. Lenin, că „lupta nu s-a terminat, lupta abia începe”. Lupta împotriva cui? Bineînţeles, împotriva „duşmanilor statalităţii”, adică a „unioniştilor” sau, şi mai concret, a acelei jumătăţi din populaţia R. Moldova care a votat pentru Opoziţie, contra comuniştilor

Inainte cu o zi de a se deplasa la Chisinau pentru a lua pulsul evenimentelor ce au urmat alegerilor parlamentare din Republica Moldova din data de 5 aprilie, Inaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externa si de securitate comuna, Javier Solana, a avut joi, la Bruxelles, consultari cu ministrul adjunct de externe al Rusiei, Grigori Karasin, si cu secretarul adjunct al Consiliului Securitatii Rusiei, Iuri Zubkov, negociatorul-sef al Moscovei in problema transnistreana, relateaza vineri agentia de presa Novai Reghion, citata de Agerpres.