Data de 9/22 martie este înscrisă în calendarul bisericesc drept zi de cinstire a Sfinţilor 40 de mucenici care au pătimit în Sevastia Armeniei. Şi dacă unii creştini au mai auzit câte ceva din martirajul pentru Hristos a acestor bravi ostaşi, atunci marea majoritate a „căutătorilor de praznice” sunt în aşteptarea închinării „câtorva” pahare în plus.
Eram curios să aflu pentru ce şi cât vin cinstesc unii în această zi.
Acum câţiva ani, mergând spre casă, amplasată în preajma mai multor cămine familiale din sectorul Botanica al capitalei, am auzit zgomote de la o petrecere neobişnuită. Zeci de bărbaţi, dar şi câteva femei cu copii, au ieşit în curte pentru a „serba” sfinţii. Paradoxal, dar şi mai mult zgomot s-a produs la văzul popii, încercând să mă ademenească la „un păhar de vorbă”.
Adeseori simt „amabilitatea” unui astfel contingent de oameni, care sunt deprinşi cu petrecerile şi chiar beţiile în faţa blocului. Ce să-i faci, aşa se distrează lumea!
Apropiindu-mă de petrecăreţi, i-am întrebat ce serbează, la care cineva m-a luat peste picior: „Da’ ce, părinte, ai uitat sărbătorile?” Am insistat să-mi răspundă ce serbează de fapt. Mi-au răspuns diferit: „Cinstim sfinţii! Ne hodinim! Sărbătorim! Ne întărim trupeşte! Jelim sfinţii etc.” Iar la întrebarea cât consumă, mi-au spus: „Cât poate lua la chept”.
Astfel, serbările de multe ori se transformă în simple beţii şi profanări. Doar ambalajul rămâne a fi creştin, iar conţinutul este departe de trăirea creştină.
Chiar dacă în această zi se dezleagă la puţin vin, ar trebui să ne gândim în ultimul rând la mâncărică şi băuturică. La un praznic din post se cuvin nu 40 de păhărele, ci mai multe metanii, cu rugăciuni aprinse; se vrea întâlnire cu Hristos prin împărtăşanie; cererea mijlocirii sfinţilor prăznuiţi pentru toate nevoile vieţii; înmulţirea dragostei prin acte de milostenie etc.
Dacă consângenii ar citi din actele martirice ale acestor ostaşi, n-ar mai avea chef de distracţie. Ar începe să se gândească la jertfă, ar preţui mult mai mult viaţa şi ar dobândi alt văz.
Sfinţii patruzeci de mucenici, fiind soldaţi creştini, au suferit martiriul în timpul persecuţiei împăratului roman Liciniu în anul 320. Ei au refuzat să aducă sacrificii zeilor şi să venereze statuile împăraţilor, astfel au fost condamnaţi la moarte, fiind lăsaţi să îngheţe în lacul Sevastia, după care au fost arşi într-un cuptor.
Au acceptat să fie arşi trupeşte, dar au scăpat de focul cel nestins şi veşnic, care-i aşteaptă pe toţi păcătoşii şi pătimaşii. Sfinţii mucenici pentru Hristos ne învaţă că viaţa-i o jertfă din dragoste, că jertfa trebuie să ne-o asumăm.
Fie ca şi noi, în ultima clipă a vieţii să manifestăm curaj şi să putem rosti asemenea lor: „Ne rugăm cu sufletul şi Duhul cel dumnezeiesc ca noi toţi să dobândim bunătăţile cele veşnice ale lui Dumnezeu şi împărăţia Sa, acum şi in vecii vecilor. Amin.”
Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
