Candu, la Moscova: Embargoul impus la vinuri și produsele moldovenești nu are justificare economică

Ministrul Economiei, Andrian Candu, declară că embargoul rus impus la exportul de produse agricole şi alcoolice moldoveneşti nu are nici o justificare economică sau legală. O declaraţie în acest sens a fost făcută de ministru în cadrul unui interviu acordat la Moscova postului de televiziune MIR, transmite IPN citată de Moldova.ORG.

„Din păcate, în ultimul timp, relaţiile bilaterale moldo-ruse au cunoscut o răceală. Trebuie să găsim noi căi de comunicare şi noi argumente, bazate pe cifre, care ne arată că limitarea exporturilor nu este justificată economic şi nu are o bază legală”, a declarat Andrian Candu pentru presa rusă.

Vicepremierul a apreciat drept „exagerate” temerile părţii ruse legate de semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. „Moldova joacă un rol nesemnificativ pe piaţa rusă şi nu deţine nici măcar un 1% din toate exporturile pe această piaţă. Avem o evidenţă foarte clară în sistemul vamal, avem certificate de origine a mărfii, de aceea nu înţelegem de unde există temeri legate de re-export”, s-a întrebat ministrul PD.

De cealaltă part, Andrian Candu susține că orice problemă are şi efecte pozitive. Astfel, acesta a precizat că embargoul rus la vinuri din 2006 a condus la diversificarea pieţelor şi sporirea calităţii vinurilor. În același interviu, vicepremierul moldovean a subliniat că Guvernul de la Chișinău este preocupat de problema fermierilor moldoveni, de aceea  va comunica ferm, dar argumentat, cu Federaţia Rusă, în acest sens.

Menționăm că ministrul Economiei, Adrian Cnadu, a condus o delegaţie oficială la Moscova, la sfârşitul săptămânii trecute, având întrevederi cu înalţi oficiali ruşi, inclusiv cu vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.