Candu despre noul guvernator BNM: Cinci ani petrecuţi în afara țării și neconectat la vreo bancă din Moldova

Noul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei trebuie să aibă o experiență de trai de cel puțin 5 ani în afara țării şi să nu fie „conectat” la vreo bancă din Republica Moldova sau la vreo formațiune politică.

Noile condiții de selectare a candidaţilor la funcţia de şef al Băncii centrale au fost anunțate astăzi de președintele Parlamentului, Andrian Candu, după ședința comună dintre membrii Guvernului și deputații din Parlament.

„Pe lângă condițiile prevăzute de lege, am impus și noi condiții. Candidații trebuie să se fi aflat cel puțin 5 ani în afara țării, să nu fie conectați la vreo bancă din Republica Moldova sau eventual la vreo formațiune politică”, a menţionat Andrian Candu.

În plus, potrivit preşedintelui Parlamentului, aspiranții la funcția de guvernator BNM trebuie să dețină o experiență de cel puțin 10 ani în domeniul financiar sau monetar și să cunoască limba engleză. 

Totuși, președintele Parlamentului a spus că aceste condiții sunt opționale, iar în cazul în care va exista o candidatură bună, dar care nu va întruni cerinţele enunţate, aceasta va fi analizată.

„Nu este ușor să comunici cu candidați moldoveni plecați peste hotare. Chiar dacă ar exista unele candidaturi, este important ca întregul proces să fie unul transparent şi să asigurăm calitatea acestuia”, a spus Candu.

Preşedintele Legislativului a declarat că, dacă concursul de selectare va dura zece zile, până pe 22 februarie, iar ulterior va avea loc o selecție a dosarelor, atunci până la începutul lunii martie, 2-3 candidaturi ar putea fi înaintate Parlamentului spre aprobare.

„Dacă data de 22 februarie este data limită de depunere a dosarelor, avem câteva zile pentru selectarea dosarelor și, la începutul lunii martie, până la venirea misiunii de negociere a Fondului Monetar Internațional să avem guvernator și viceguvernatori “, a adăugat oficialul.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.