Candidații PAS și PPDA la Primăria Bălți își declară prioritățile. Arina Spătaru a făcut un apel către Simion Guțu

Candidații la funcția de primar de Bălți, Simion Guțu, înaintat de Partidul Acțiune și Solidaritate, și Arina Spătaru, din partea Partidului Platforma DA, și-au prezentat marți prioritățile la dezbateri publice electorale, dedicate alegerilor locale noi din 20 mai, organizate de Asociația Promo-LEX.

În timpul acestora, candidata PPDA Arina Spătaru a venit cu apel către oponentul său electoral de a o sprijini pe ea în această cursă electorală și de a da dovadă de unitate. Apelul a survenit după ce un locuitor al orașului Bălți a întrebat dacă nu ar fi mai bine ca la alegeri să se dea dovadă de o coalizare a forțelor pro-europene și de a veni cu un singur candidat.

„Platforma DA și eu personal am apelat întotdeauna la unitate. Am demonstrat că putem ceda și putem susține candidatul unic pro-european, anti-oligarhic la prezidențiale. Vin cu apel și-l rog pe Simion Guțu, care reprezintă echipa PAS și cu care mă împac foarte bine, să facă un pas corect pentru susținerea candidatei Platformei DA , care a demonstrat că este deschisă în comunicare și este tot timpul pentru unitate.”

La rândul său, candidatul PAS, Simion Guțu, a declarat că, la următoarele alegeri locale, când vor fi șanse mari la câștigarea scrutinului, echipa PAS va da dovadă de unitate.

„Acum este doar un exercițiu, la care îi dăm posibilitatea locuitorilor orașului Bălți să voteze pentru candidații săi. Acum noi știm care este situația la Bălți și cum votează locuitorii orașului. Chiar dacă vom fi doi sau trei candidați împreună, voturile vor rămâne aceleași.”

Totodată, în cadrul dezbaterilor, candidatul PAS a declarat că printre prioritățile sale electorale figurează reparația drumurilor și străzilor, amenajarea parcurilor, terenurilor sportive , crearea unui incubator pentru tineri, unde vor fi instruiți circa 500 de tineri, pentru ca aceștia să-și poată deschidă afacerile acasă.

De asemenea, un domeniu prioritar ar fi dezvoltarea ÎMM-urile și elaborarea unui ghid investițional pentru Bălți.

Candidata PPDA a abordat problema deșeurilor menajere, care potrivit ei, a devenit un subiect șantajabil. Potrivit ei, situația poate fi soluționată doar prin atragerea unor investiții, care ar fi un beneficiu atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru eventualul investitor.

De asemenea, Arina Spătaru a abordat problema creării unei secții de diagnosticare în cadrul spitalului de la Bălți și crearea unor condiții pentru dezvoltarea afacerilor tinerilor.

Întrebați cum vor soluționa problemele orașului, în condițiile în care în consiliul municipal ar fi oponenții lor, cei doi candidați au dat asigurări că vor găsi găsi consens cu aceștia mai ales în derularea proiectelor ce țin de dezvoltarea orașului.

De notat că deși și-au confirmat inițial prezența la dezbateri toți cei 8 candidați înregistrați în cursă, s-au prezentat doar Simion Guțu, înaintat de Partidul Acțiune și Solidaritate, și Arina Spătaru, din partea Partidului Platforma DA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.