Campania „Un doctor pentru tine”: Zeci de medici vor face examene medicale gratuite în localitățile din țară

Locuitorii de la sate vor beneficia de servicii medicale gratuite în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, lansată astăzi la inițiativa premierului Pavel Filip. Astfel, zeci de medici se vor deplasa prin localitățile din țară și vor oferi asistență medicală gratuită cetățenilor.

Potrivit premierului, această campanie răspunde solicitărilor din partea locuitorilor din zonele rurale de a îmbunătăți serviciile medicale.

„Cunoaștem că în peste 280 de localități nu sunt medici de familie. Cunoaștem și care sunt  cauzele și vreau să vă asigur că Guvernul știe ce trebuie de făcut ca să soluționăm această problemă. Vrem să dezvoltăm economia și țara, ca să putem avea servicii și salarii decente”, a punctat Pavel Filip.

Serviciile medicale oferite în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine” vor fi axate pe trei direcții:

  1. Consultații medicale gratuite oferite de medici de profil. Grupuri mixte de specialiști, inclusiv endocrinologi, oftalmologi, neurologi și cardiologi se vor deplasa prin localități și vor consulta populația.
  2. Examene stomatologice gratuite pentru copii. Echipe de medici stomatologi vor oferi consultații și asistența necesară pentru copiii de la sate. În primul rând, vor fi selectate localitățile unde nu există cabinete stomatologice.
  3. Examene radiologice gratuite. Chiar de astăzi două autospeciale dotate cu instalații radiologice vor merge prin localități și vor identifica cazurile de tuberculoză sau cancer la plămâni. În scurt timp, echipele radiologice vor fi suplinite pentru a efectua și examene de mamografie.

Șeful Executivului a menționat că domeniul sănătății este unul prioritar pentru Guvern și că investițiile pentru dezvoltare vor continua.

„Aveți toată aprecierea mea pentru munca Dumneavoastră. Cunosc foarte mulți medici care muncesc onest și își fac cinstit meseria. Vom face tot posibilul ca sectorul medical, economia, dar și țara să se dezvolte”, le-a spus premierul Pavel Filip medicilor prezenți la eveniment.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.