Cadou neaşteptat pentru premierul român Victor Ponta de la Traian Băsescu

 Traian Băsescu i-a trimis un ornament din 41 de trandafiri albi premierului Victor Ponta, alături de cartea de vizita a preşedintelui cu semnătura olografa, scrie protv.ro

Premierul Victor Ponta, care împlineşte joi 40 de ani, a povestit jurnaliştilor că a primit din partea familiei un tort in forma de tabla de şah pe care sunt şi doua figurine, un prinţ şi o prinţesă, reprezentându-i pe cei doi copii ai săi şi ca are peste 400 de apeluri pierdute din partea colegilor, potrivit publicaţiei.

Întrebat de jurnalişti daca a primit felicitări si din partea preşedintelui Traian Băsescu, Ponta a răspuns ca nu a apucat să vadă, pentru că nu a avut telefonul la el.

Întrebat de asemenea cum este la 40 de ani, premierul a spus ca "nu este aşa rău cum ar părea".

"Am citit peste tot ca de la 40 de ani începe viaţa si trebuie să constat acum", a spus Ponta.

El si-a încheiat discuţia cu jurnaliştii, spunându-le: "Ne vedem si la 50 de ani tot aici !".

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.