Ca după bombardament: oficii poștale în ruini

Ca după bombardament, anume acesta este primul lucru la care te gândești când intri în unele oficii poștale din țară. Acolo vezi clădiri cu geamurile sparte, rame decolorate, scări aproape risipite, holuri înguste și întunecoase, podele distruse, acoperite cu câteva punți de scânduri, tavane sparte, găleți care au adunat ploaia de ieri sau de săptămâna trecută.

Când crezi că aceasta este încă o clădire ruinată și părăsită, ca multe altele împrăștiate aproape prin fiecare localitate din Moldova, auzi niște voci ce te conduc la un rând de oameni care își așteaptă pensia sau plătesc facturile. Privind mai atent spre ușa de unde vin vocile oamenilor, observi o inscripție mică în care este indicat că aici este un oficiu al Poștei Moldova – întreprinderea de stat care prestează servicii poștale, de luni până vineri, de la ora 8.00 până la 17.00.

„Ne temem, dar ce să faci?”

După „bombardamentul” sărăciei și al indiferenței față de oamenii care lucrează sau cei care beneficiază de serviciile Poștei Moldovei este oficiul poștal din satul Codreanca, r. Strășeni. Acolo, după ce am trecut prin mai multe holuri distruse și periculoase, care te expuneau pericolului unei prăbușiri eminente și înghițind în sec, pentru a ne stăpâni senzația de vomă, provocată de mirosul de mucegai, deșeuri și excremente, vedem vreo zece bătrâni, care stau cuminți așteptând să-și primească pensia. În fiecare lună vin aici după pensie, tot aici plătesc facturile și tot de aici mai iau câte un colet pe care-l primesc de la rudele plecate.

„Ne temem, dar ce să faci? Trebuie să lucrăm”, ne-a spus Nadejda Cocieri, una dintre poștașele din satul Codreanca. Femeia își amintește despre anii în care această clădire, unde acum este oficiul poștal din sat, era într-o stare mai bună. Asta se întâmpla cu peste zece ani în urmă, când aici era și Primăria. Apoi, Primăria s-a mutat și a rămas doar oficiul poștal – în mijlocul unei clădiri vechi, în vecinătate cu patru odăi fără uși și fără geamuri.

Zi de zi, angajații oficiului și sătenii se expun la riscul de a fi răniți de tavanul fisurat care vrea să cadă. „Sunt zile când la poștă vin și peste 50 de oameni. Ne temem să nu cadă vreo piatră. Dar ce să-i faci? Așa-i în Moldova”, oftează femeia. Ea spune că împreună cu celelalte două poștașe a scris o serie de plângerii adresate conducerii întreprinderii de stat, însă nu s-a produs nicio schimbare. „Au tot promis, dar deocamdată nu au făcut nimic. Așteptăm. Să vedem ce urmează. Slavă Domnului că nu a căzut nicio piatră și nu a rănit pe nimeni. Încă…”, susține angajata Poștei Moldova.

1267 de oficii poștale

Un oficiu poștal amenajat în clădirea ruinată a Căminului de cultură, unde demult nu a mai trecut cultura, este și la 226 de km de Codreanca, în satul Moșeni, r. Râșcani. Acolo, reparația a început cu mulți ani în urmă, dar nu s-a mai finisat. Câteva găleți de vopsea adună praful la primul etaj. În holul cufundat în beznă, deși afară soarele lucește aprins, nu vedem aproape nimic. Simțim cum sub pași trosnește o scândură, pusă în calitate de punte deasupra unei găuri în podea. Urcăm niște scări avariate. Ocolim câteva bucăți de piatră ce au căzut de pe pereți și găsim o încăpere veche, dar îngrijită. În spatele tejghelei stă poștașa, care face ultimele calcule și notițe în agendă, înainte să pornească prin sat și să împartă pensia la bătrâni. Femeia ne spune că nu stă la poștă decât doar câteva ore, în rest o găsim prin sat, pentru că este mult de lucru.

***

Poșta Moldovei postează pe pagina sa oficială o serie de buletine informative despre reformele pe care le fac și afișează galerii cu fotografii ale oficiilor poștale renovate. Însă, acolo nu vezi clădiri ruinate, nu vezi în ce condiții, adesea mizerabile, pot lucra angajații lor.

Săptămâna trecută, am transmis o solicitare oficială celor de la Poșta Moldovei. I-am întrebat câte oficii poștale sunt în țară, câte dintre acestea sunt renovate și câte nu sunt. Însă, chiar și după o săptămână de apeluri repetate, nu am primit niciun răspuns.

Potrivit unui raport statistic publicat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia, anul trecut, Poșta Moldovei avea 1267 de oficii poștale în 1060 de localități ale țării. În 2016, 44 de oficii poștale din țară au fost renovate.

Legislația spune că Poșta Moldovei trebuie să etaleze la intrare în oficiu, într-un loc vizibil: denumirea întreprinderii, cutia poștală, codul poștal și programul de lucru. Însă, Legislația nu acordă nicio atenție la condițiile și starea clădirilor unde este amplasat oficiul poștal, care deservește locuitorii regiunii respective.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.