Cu prilejul Zilei Internaţionale a Francofoniei, Ambasada Republicii Moldova la Varşovia a participat, la 20 martie, la recepţia organizată în incinta Ambasadei României la Varșovia de către Grupul Ambasadelor, Delegaţiei şi Instituţiilor Francofone din Polonia – GADIF, lansat în contextul recepţiei.
În cadrul recepţiei a fost organizată și „Seara gusturilor francofone”. Evenimentul a oferit participanţilor prilejul de a promova în rândul invitaţilor produse gastronomice tradiţionale. Astfel, diplomaţi, reprezentanţi ai autorităţilor guvernamentale şi locale, parlamentari, oameni de cultură şi personalităţi marcante ale mediului francofon din Polonia au putut să se înfrupte din bunătăți tradiționale moldovenești.
Masa țării noastre noastre a fost ”asaltată” de doritorii de sarmale după rețeta națională, plăcinte moldovenești, vin și sucuri, precum și o diversitate de dulciuri, susțin organizatorii stand-ului moldovenesc. De asemenea, nu a lipsit nici pâinea coaptă și colacul moldovenesc, ornamentate conform tradițiilor strămoșești.