BREXIT a lovit! 400 cei mai bogaţi oameni ai lumii au pierdut 127 miliarde dolari într-o zi

Bloomberg a calculat că 400 cei mai bogaţi oameni ai lumii au pierdut 127 miliarde de dolari pe fondul anunţului că la referendumul din 23 iunie Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană.

Astfel, vineri,  după ce piețele financiare au coborât abrupt, averea miliardarilor a scăzut cu 3,2%, la 3.900 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Cele mai mari pierderi le-a suportat cel mai bogat european, spaniolul Amancio Ortega, cofondator al Inditex – care deține branduri ca Zara, Bershka sau Stradivarius. Acesta a pierdut 6 miliarde de dolari din avere în urma votului în favoarea BREXIT.

Alte nouă persoane au pierdut câte un 1 miliard de dolari. Printre aceştia se numără Bill Gates, cofondatorul Microsoft, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, dar și cel mai bogat britanic, Ducele de Westminster Gerald Cavendish Grosvenor.

Averea celor mai bogați 15 britanici s-a redus, în total, cu 5,5 miliarde de dolari.

Reamintim că Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51.9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, la referendumul din 23 iunie. Pentru ieşirea din Uniunea Europeană au votat puţin aproximativ 17,4 milioane de cetăţeni, în timp ce pentru rămânerea în UE s-au înregistrat puţin peste 16 milioane de voturi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.