Connect with us

Opinii

Boom al achitărilor cu cardul: În doi ani moldovenii vor achita mai mult decât în 18 ani

Publicat

pe

Ultimele date oferite de Banca Națională confirmă prognoza noastră anterioară că achitările cu cardul în acest an vor înregistra un record istoric.

Anticipăm că în acest an volumul total al achitărilor cu cardul pe teritoriul Republicii Moldova va atinge nivelul de 4,9 miliarde lei cea ce este cu 50% mai mult față de anul precedent sau cu 1,6 miliarde lei mai mult, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslva Ioniță.

Trebuie să menționăm că acest boom al achitărilor cu cardul bancar îl urmărim deja al doilea an consecutiv. Astfel, în ultimii doi ani achitările cu cardul bancar au însumat 8,2 miliarde lei, mai mult comparativ cu toți cei 18 ani luați împreună de la introducerea cardului bancar în Republica Moldova.

Astfel, în 20 de ani de la apariția cardului bancar în Republica Moldova, volumul total al achitărilor a constituit 15,6 miliarde lei, iar mai mult de jumătate din cheltuieli revin ultimilor doi ani.

Boomul achitărilor cu cardul se explică prin 3 factori: 1) efortul autorităților de a trece plățile salariale și sociale pe card, 2) obligarea agenților economici de a dispune de terminale de plată cu cardul în unitățile comerciale, 3) dar cel mai important circulația moldovenilor peste hotare unde majoritatea cumpărăturilor le achită cu cardul și continuă experiența acasă.

Băncile au făcut investiții enorme în creare infrastructurii de utilizare a cardului și se pare că acum am intrat în epoca cardurilor bancare.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Opinii

Moldova.org recomandă / NewsMaker, ZdG, Agora, Recorder și PressOne

Publicat

pe

De către

La finele fiecărei săptămâni, Moldova.org recomandă cititorilor săi articole din presa locală sau românească, apreciată de membrii echipei noastre ca fiind profesioniste și care respectă deontologia jurnalistică.

NewsMaker: Dom Polski. Как Молдова стала общим домом для разных народов. Часть четвертая

Polonezii au apărut pe teritoriul Moldovei moderne câteva secole în urmă și, deja în secolul al XIX-lea, în provincia Basarabia, familiile aristocratice poloneze au ieșit în evidență, ajungând în fruntea Adunării Nobilimii locale. Majoritatea polonezilor moldoveni sunt descendenți ai refugiaților, dintre care mulți reprezentau șleahta poloneză. Anume datorită aroganței nobililor polonezi de atunci, astăzi ei sunt văzuți ca niște oameni foarte mândri, pentru care interpretarea a ce înseamnă mândrie este mai important decât orice altceva. Cu toate acestea, mulți polonezi moldoveni de astăzi nu își cunosc originile, deoarece strămoșii lor de aici au fost înregistrați în documente ca fiind ucraineni. Pentru a afla mai multe despre polonezii din Moldova, citiți reportajul publicat pe NewsMaker.

Ziarul de Gardă: Hramuri „electorale” cu cinci luni înainte de alegerile parlamentare

„La distanță de cinci luni până la alegerile parlamentare, din 24 februarie 2019, campania electorală, se pare, a început pentru mai mulți membri PDM și PSRM. Respectiv, concertele organizate la 21 septembrie în mai multe localități din țară, cu ocazia hramurilor, s-au transformat în scene electorale pentru socialiștii și democrații cu aspirații de deputați în viitorul Legislativ, scrie ZdG.

Agora: Podurile din Chișinău

14 august 2018. 43 de persoane au murit la Genova, Italia, după prăbușirea unui imens pod rutier, construit din beton armat în anii 60, după planul inginerului Riccardo Morandi. Tragedia este mediatizată intens în presa internațională. La o săptămână după dezastrul din Italia, autoritățile din municipiul Chișinău dispun realizarea unui raport pentru a afla în ce stare se află podurile din Chișinău.

În Chișinău există trei poduri din beton armat construite în anii 60 conform schițelor inginerilor sovietici: podul din strada Ismail, podul de pe bulevardul Grigore Vieru (Zona Circului) și podul din strada Mihai Viteazul. L-am întrebat pe expertul în căi ferate, drumuri și poduri, Sergiu Bejan, cât de îngrijorați trebuie să fim noi, chișinăuienii, de starea podurilor. Mai multe despre starea podurilor din Chișinău, aflați în reportajul realizat de Agora.

Recorder: Sistemul de atenții din școala românească

George Trifan are 32 de ani și este profesor asociat la Colegiul Național Tudor Vianu, unul dintre cele mai bune licee din România. Într-o societate normală n-ar fi mare lucru de spus de spre el: un profesor bun care își face meseria cu pasiune și se ține departe de compromisuri. Însă noi nu trăim într-o societate normală, așa că Trifan devine un caz special și un om nevoit să înoate mereu împotriva curentului.

A ales să meargă la catedră într-o perioadă în care toți IT-iștii din generația lui fug de această meserie și preferă joburi mai bine plătite în multinaționale. A ales să nu se titularizeze pe post pentru că nu e de acord cu acest mecanism și și-a luat ore în învățământul privat ca să-și sporească veniturile (pe lângă „Vianu”, George Trifan predă și la Școala Metropolitană Arc). A ales să vorbească despre marile probleme din Educație când cei mai mulți dintre colegii lui preferă să tacă pentru a nu supăra pe cineva, scrie Recorder.ro.

PressOne: Handbalista română care și-a alăptat copilul în pauza meciului

Jucătoarea de handbal Irina Alexandra Pop (29 de ani) a ieșit în pauza meciului Lleidatana – Agustinos Alicante (24-21), desfășurat duminică, 16 septembrie, pentru a-și alăpta băiețelul de două luni și jumătate, Theo. Marcase până atunci patru goluri pentru echipa sa. Imaginea a fost surprinsă de un fotoreporter, iar Irina a devenit celebră în Spania. Originară din Cluj, ea trăiește de 15 ani în regiunea Huesca. E surprinsă că un gest natural a fost transformat într-o „știre”. Spune că își împarte viața între familie și pasiunea pentru handbal, dar că prioritate au copiii ei. Citiți povestea ei, spusă la persoana întâi, pe pressone.ro.

Citește mai departe

Economie

TREND HUNTER: Persoanele fizice și agricultorii dezmorțesc creditarea

Publicat

pe

De către

După o cădere continuă de peste trei ani, în prezent asistăm la o înviorare ușoară a procesului de creditare din partea băncilor comerciale determinat de creșterea împrumuturilor persoanelor fizice și a sectorului agricol, scrie economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță pe blogul său.

În luna august portofoliul de credite a depășit nivelul anului 2017, cea ce indică că după o cădere de peste trei ani în 2018 începe recuperarea portofoliului pierdut în această perioadă. Datorită faptului că creditarea persoanelor fizice crește mult mai rapid decât am anticipat până la finele anului portofoliul de credite din sistemul bancar cel mai probabil va depăși 35,2 miliarde lei, cea ce ne permite să spunem că în 2018 va fi recuperată căderea din ultimii 2 ani, însă mai este mult până la nivelul anului 2014.

În februarie 2018 portofoliul de credite din sistemul bancar au atins nivelul minim de 32,1 miliarde lei, sau cu 15,9 miliarde mai puțin decât maxima din octombrie 2014. Această cădere s-a datorat exclusiv reducerii portofoliului de credite acordat persoanelor juridice. În toată această perioadă băncile și-au majorat portofoliul de credite oferite persoanelor fizice, care au crescut de la 5,8 miliarde în octombrie 2014 la 9,1 miliarde lei în august 2018.

Persoanele fizice au diminuat din impactul căderii creditării persoanelor juridice și drept consecință în prezent cota împrumuturilor oferite persoanelor fizice de către sistemul bancar a crescut de la 11,3% în 2014 la 26,9% în august 2018 și va continua să crească pe tot parcursul acestui an.

Creșterea portofoliului de credite cu 1,7 miliarde lei în acest an se datorează majorării creditelor oferite persoanelor fizice cu 1,37 miliarde lei, iar a persoanelor juridice cu 330 milioane lei. Aproape 70% din această creștere s-a produs în trei luni vara acestui an, când portofoliul de credite s-a majorat cu 1,15 miliarde.

Principalele domenii de creștere a portofoliului de credite sunt: creditele de consum 700 milioane lei, imobiliare 590 milioane lei, agricultura 391 milioane lei, care împreună au asigurat o creștere de aproape 1,7 miliarde lei.

Citește mai departe

Opinii

#SUBOGHEAL e ca în romanele lui Kafka

Publicat

pe

De către

„Ești nevoit să-ți divizezi toată ființa în două – în cea de #subogheal și cealaltă, iar asta te înnebunește. Te alienează faptul că trebuie să fii doi oameni în unul. Eu cred că noi toți ne datorăm o anumită sinceritate unul altuia. Nimeni nu iubește falsul, nimeni nu iubește minciuna, și atunci de ce mă impui să te mint? Eu nu vreau să te mint. Eu te respect, vreau să fiu sinceră cu tine, vreau să ies de #subogheal.”

Acestea sunt cuvintele Iuliei, noua eroină a campaniei #subogheal. Când am contactat-o pentru interviu, Iulia a acceptat imediat, dar mi-a spus că nu crede că povestea ei este tocmai potrivită, pentru că ea nu își mai ascunde demult orientarea sexuală. Iulia a plecat din Moldova cu mulți ani în urmă. Acum lucrează într-o organizație pentru apărarea drepturilor omului, într-o țară din inima Europei. În noua ei țară sunt legi care o protejează, în noul ei oficiu sunt colegi care o înțeleg, pe ulițe întâlnește oameni cărora le pasă mai degrabă de ce are Iulia în minte, decât ce se întâmplă în dormitorul ei. Iar acasă la ea vin prieteni buni, de care nu mai e nevoită să ascundă nimic. Totuși, Iulia nu a reușit să iasă definitiv de #subogheal…

Unor moldoveni le place să spună fă ce vrei în casa ta, în patul tău, dar fără să știu eu despre asta. Cum se deosebește această atitudine de lipsa de interes a europenilor pentru viața ta personală?

E diferit. Pentru că atunci când nu-ți pasă, nu stai să discuți oamenii pe la spate, nu promovezi mesaje discriminatorii, homofobe. Când eram acasă înțelegeam că eu am bula mea de prieteni, bula mea de oameni care mă înțeleg, totul e bine, dar în afara ei există o frustrare și o presiune foarte mare a societății, pe care nu o simți direct, pentru că nu-ți sunt spuse cuvintele astea direct. Dar e un fel de bâzâială informațională continuă, care te apasă. La un moment dat am observat cum au început să mă absoarbă gândurile astea destul de negative și frustrante, și observam cum mă transform, practic, într-o persoană foarte frustrată și negativistă. Și ăsta a fost momentul în care mi-am spus că nu mai pot trăi într-o societate ca asta.

Și cum s-au schimbat lucrurile după ce ai plecat?

Când m-am mutat aici, mi-a dispărut angoasa socială, pe care o simțeam indirect pe la spatele meu. În Moldova sunt așteptări vizavi de tine, sunt așteptări că o să te căsătorești, o să ai copii, o să ai nănași , nuntă, botez, cumătrie… Și atunci când m-am mutat aici, s-a eliberat atât de mult spațiul mintal, m-am simțit atât de liberă. Nici nu îmi dădeam seama că am starea asta de neliniște în spate până a dispărut. E ca un roi de albine în spatele tău, despre care nu știi dacă vor veni sau nu peste tine. Abia când au dispărut, am înțeles cât de mult pot deranja lucrurile din societate, chiar dacă nu te afectează direct în acel moment.

Este mai ușor să vorbești despre orientarea ta sexuală sau să o ascunzi, într-o societate mai puțin tolerantă?

Mă gândeam la asta după prima noastră discuție, dacă e mai ușor – să nu faci coming-out și să te afli într-o stare din asta, în care parcă toată lumea știe sau se pricepe. Sau se pricepe, dar nu vrea să știe, sau se pricepe, dar nu vrea să accepte această realitate, dar nimeni nu îți pune întrebări direct. Și stă așa un nor negru deasupra capului tău. Ca în romanele lui Kafka – toți știu, toți înțeleg, nimeni nu vrea să discute și undeva este o anxietate în spatele relației. Și anxietatea asta nu e plăcută nici pentru ei, nici pentru mine.

Și atunci este mai simplu să spui?

Când făceam coming-out, simțeam o ușurare, de fiecare dată. Îți dai jos o povară de pe umeri. Tu nu mai ești nevoită să te ascunzi de acea persoană. De fiecare dată când am făcut-o, relațiile cu acei oameni deveneau foarte ușoare și asta îți eliberează capul, ca să pui în mișcare alte idei.

Dar nu e deloc ușor. Eu nu am ascuns asta intenționat în public. Colegii din Republica Moldova știau despre relația mea, pentru că mergeam împreună cu prietena mea la toate evenimente la care ne puteam lua partenerii de viață. Nu m-am ascuns vreodată intenționat. Doar că în public nu am fost întrebată, dar nici nu a fost cazul să inițiez asemenea discuții: „Bună ziua, sunt lesbiană”.

Totul parcă era clar, dar parcă tot pluteau anumite întrebări în aer, pe care oamenii nu au curaj să le pună. Se simte că undeva se discută pe la spate. Și pentru mine tot era complicat, pentru că nu te duci cu flip-chartul la oameni și începi să le explici că asta e așa, dar asta e altfel, mai ales că nici nu te-au întrebat.

În fața cui ai făcut primul coming-out?

Probabil am înțeles orientarea mea sexuală de pe la vreo 16-17 ani, când m-am îndrăgostit de cea mai bună prietenă, colegă de clasă. Ea a fost suficient de inteligentă și iubitoare să nu mă respingă, să nu mă facă să mă simt prost. Mi-a zis: „Înțeleg, dar eu nu simt la fel și, dacă vrei să continuăm prietenia – e fain”. Și eu îi sunt foarte recunoscătoare pentru că, până în ziua de azi, suntem prietene foarte bune și putem să ne povestim absolut totul. Chestia asta care putea să iasă foarte urât la nivel de prietenie, chiar a fost depășită cu succes. Pe la 19 ani i-am povestit ei prima dată și ea mi-a zis că își dădea oarecum seama. Mi-a oferit foarte mult sprijin. Mi-a adresat întrebări, fără să fie foarte invazivă sau să mă judece.

Și celorlalți prieteni cum le-ai spus?

Am observat că grupul meu de prieteni devine treptat preponderent de lesbiene, bisexuali și gay. Și așa s-a întâmplat că am început să interacționez mult mai puțin cu prietenii mei din școală și mai mult cu prietenii din grupul LGB. Apoi am realizat că este interesant, plăcut să fii parte din comunitate, dar cu unii oameni eu chiar nu aveam alte tangențe decât orientarea sexuală și asta îmi crea întrebări. De ce petrec atât de mult timp cu oamenii ăștia, cu care nici după jumătate de an nu am găsit puncte comune. Apoi mi-am reevaluat prieteniile și am început să-mi fac prieteni pe alte interese, pentru că orientarea sexuală e doar una dintre identitățile unui om. Asta nu te identifică ca personalitate.

Familia ta știe?

Mamei i-am spus cred că cu vreo doi ani în urmă, destul de târziu, dar mult timp eram de părere că ea înțelege și că nu ar trebui să-i mai spun pentru că e clar și așa. Însă, acum doi ani, în viața mea a avut loc o situație crucială. M-am despărțit după o relație de 6 ani și m-am gândit că, dacă nu-i spun mamei acum, s-ar putea întâmpla ceva cu mine, s-ar putea întâmpla ceva cu ea și nu o să-mi iert niciodată că nu i-am spus, că nu i-am articulat. Că mama nu a știut niciodată cum simt, de fapt.

Toată adolescența mea și imediat după, mama îmi spunea că sunt foarte secretoasă și că nu îi povestesc nimic și că ceva este, dar nu-i spun și ea încerca să afle de la prieteni. Probabil mă temeam să-i spun, la început, pentru că ar fi zis că sunt prostii astea, „pentru ce îți trebuie”, „o să-ți treacă”. Și nu voiam să mă îndepărtez de ea, să creez o distanță între noi prin coming-out.

Dar simțeai nevoia să-i spui mamei?

Nu e o nevoie din asta care stă permanent în cap, dar așa, periodic, apare dorința de a-i spune mamei, mai ales când te simți mai rău, sau când te simți mai bine. Este nevoia să discuți, să îți împarți fricile, grijile, întrebările.

La un moment dat, când am avut prima mea relație cu o fată, mama vedea că sunt un pic mai tulburată, că se întâmpă ceva cu mine. Și nu puteam să nu-i povestesc nimic. Atunci i-am spus mamei că sunt într-o relație cu un băiat mai în vârstă decât mine, când, de fapt, era o femeie mai în vârstă. Și i-am explicat niște momente de relație și ea mi-a dat niște sfaturi destul de bune. Și atunci am înțeles cât de importantă este înțelepciunea asta a unei mame, care poate să te ajute atunci când știe ce ți se întâmplă. Pentru că mamele îți vor întotdeauna binele și vor încerca să te ajute, dar nu știu întotdeauna cum.

Cum a reacționat mama?

Când i-am spus că m-am despărțit de prietena mea, am simțit un val de empatie. A spus că vrea să urce imediat în avion și să vină la mine să mă cuprindă, să-mi fie alături, și m-a emoționat atât de mult asta. Mamele totuși te simt, îți vor binele, sunt foarte iubitoare necondiționat.

A acceptat destul de ușor, nu?

Au urmat, evident, întrebări, la care, chiar dacă îmi păreau banale ori evidente pentru mine, încercam să reacționez calm, cu răbdare. Pentru că o relație bună cu mama este de neprețuit.

Mă întreabă dacă nu am încercat altfel de relații, cu bărbații și eu îi zic: „Da, am încercat mult timp în urmă, erau niște băieți foarte de treabă. Cred că ar fi fost niște soți foarte buni, niște tați foarte buni. Dar dacă eu nu aveam sentimente pentru ei, trebuia să-i las să-și trăiască viața lor și să fie împliniți. Cu mine nu s-ar fi simțit împliniți.” Și ea recunoaște că am dreptate.

Și restul familiei cum a reacționat?

Eu sunt foarte sigură că ambii frați ai mei și soțiile lor știu că am fost într-o relație cu o femeie, dar ei nu discută niciodată despre asta. Și la evenimentele de familie veneam împreună. Toată lumea o iubea pe prietena mea. Dar atunci când discutăm, ei sunt foarte atenți la ce fel de întrebări pun, și nu mă întreabă despre viața personală. Când ne întâlnim vorbim despre chestii generale, despre care vorbesc străinii între ei. Din cauza asta, nu simt căldura sau înțelegerea lor. Simt nevoia de a vorbi cu ei, ca între frați.

Mai este presiunea asta în relație și cu rudele îndepărtate. Recent am stat să mă gândesc și am realizat că rudele îi întreabă pe toți când se căsătoresc, când fac copii, iar mie nu-mi mai adresează asemenea întrebări de vreo 7 ani. Recunosc, este plăcut că nu aud aceste întrebări, dar mi-am dat seama că ei cunosc câte ceva, de asta nu pun întrebări. Dar habar nu am ce e în capul lor ce și cum își imaginează. Și nu pot spune că simt căldura și sprijinul familiei. Ei se mândresc cu mine, cu realizările mele. Dar m-am pomenit că nu simt o susținere din asta omenească.

Am un cerc de prieteni care sunt tare de treabă, deschiși, înțelegători, mă sprijină ori de câte ori am nevoie, discutăm, râdem, mergem unii la alții în vizită, mergem la concerte. În același timp, din partea familiei este un fel de gol destul de mare. Cel mai greu e să trăiești ca în romanele lui Kafka, în care toată lumea din jurul tău știe, dar nimeni nu vrea să discute asta cu tine. E o atmosferă absolut… suprarealistă.

Nu te-ai gândit să iei inițiativa în mâinile tale, să dai jos oghealul?

Ba da, dar uitându-mă în timp tot nu pot găsi asemenea momente în care ar fi trebuit să verbalizez asta, pentru că s-a construit o relație în care discutăm lucruri de fațadă, clișee și nu prea ne întrebăm unii pe alții cum ne simțim, care ne sunt visele, care ne sunt aspirațiile. Când vrem să știm despre viața unui om, întrebăm despre lucruri materiale – dacă are ce mânca, dacă are apartament, dacă e cald în apartament. Dar ce se întâmplă înăuntru tău, nu întreabă nimeni.

Acest interviu face parte din seria de materiale „Povești de #necomingout”, din cadrul campaniei #subogheal, lansată de centrul Genderdoc-M. „Sub ogheal” este sintagma cel mai des folosită de populație, atunci când e vorba de prezența deschisă a persoanelor LGBT în societatea moldovenească. Unul dintre cele mai înrădăcinate stereotipuri legate de comunitatea LGBT este că persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgender ar trebui să se comporte astfel încât viața lor privată, începând cu activitățile pe care le fac zi de zi și terminând cu sexualitatea lor, să rămână un subiect închis pentru toți cei care îi înconjoară, fapt care îi limitează în drepturi.

Interviu realizat de Doina Ipatii

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com