„Să învățăm să trăim împreună, nu să luptăm împotriva celuilalt”
Dacă religia determină sau contribuie la animozități și ură între oameni, atunci ea nu își împlinește rostul. Unii dintre cei mai agresivi și mai răutăcioși oameni pe care i-am întîlnit erau și extrem de evlavioși. Numai că nu știu de ce îl iubeau numai pe Dumnezeu, nu și pe aproapele lor, așa cum o fi el. Non-dogmaticii sînt adesea mult mai toleranți și mai respectuoși, acceptînd credința altora în Iehova sau Sfîntul Duh, fără să arunce cu pietre și să judece. Ciudat este că aceștia se întîmplă să fie și mai educați cu privire la religii și chiar la biblie, decît credincioșii.
Cunoașterea religioasă este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a unei societăți democratice. Fără a înțelege și a studia religiile lumii, care au dus la crearea și evoluția istoriei umanității, nu poate fi înțeleasă pe deplin nici literatura, nici arta, nici istoria. Copiii expuși cunoașterii diferitor religii pot dobîndi percepții autentice în legătură cu ființa umană, își pot pune întrebări importante despre sensul vieții și despre rolul lor în viață, au șansa să devină oameni informați care acceptă sau contestă idei în baza respectului de sine și de celălalt.
Predați, nu predicați
Curtea Supremă din SUA a stabilit încă din 1963 că profesorii trebuie să predea, nu să predice și să educe, nu să îndoctrineze („teach not preach and educate not indoctrinate”). În Moldova, chiar dacă statul și biserica sînt oficial separate, religia ortodoxă are un statut important în societate și domină educația religioasă în școală.
Religia a fost introdusă ca disciplină opțională începînd cu anul de studiu 2010-2011 pentru clasele din învățămîntul primar și gimnazial. Participarea la ora de „Religie” se poate face doar în baza unei cereri scrise a elevului (clasele V-IX) sau a părinților (clasele I-IV). În colaborare cu teologi și clerici, au fost elaborate curricule după doctrina ortodoxă și catolică, pe de o parte, și evanghelică și adventistă din ziua a șaptea, pe de altă parte. Profesorii de religie sînt, de cele mai multe ori, preoți. În prezent, disciplina opțională Religia este studiată de 41403 elevi, adică aproximativ 12,2%.
Cataclismele naturale – consecințe ale păcatelor oamenilor. Nu, nu e din Biblie, e una dintre competențele specifice, enumerate în curriculum, pe care trebuie să le dobîndească elevul din clasa a IX-a la ora de religie. O altă competență specifică pentru clasa a I-a, de această dată: Recunoașterea lui Isus în calitatea Sa Unică de Mîntuitor. Fiind conștientă că societatea noastră are încă multe de învățat la capitolul toleranță și că biserica ortodoxă ar da foc, din dragoste față de Dumnezeu, desigur, oricui ar încerca să modifice un pic principiile predării religiei în școlile noastre, voi prezenta modelele unor țări înalt dezvoltate.
Anume pentru că modalitatea de predare a religiei este o chestiune problematică, experții europeni încearcă să formuleze niște principii și valori generale în spiritul libertății individuale și înțelegerii reciproce. Din aceste considerente, în 2007, a fost publicat Ghidul cu privire la Principiile Directoare de la Toledo despre Religii și Credințe în Școlile Publice.
Concluziile altor țări
Majoritatea țărilor civilizate, unde ne place nouă să mergem, și-au dat seama de asta și au stabilit o diferență între „predarea religiei”, adică îndoctrinare și dogmă, și „predarea despre religie”, adică rolul religiei în evoluția istorică, culturală și socială a unei națiuni anume. Un asemenea program holistic poate și trebuie să dezvolte respectul, toleranța și înțelegerea pluralismului de idei și credințe, educînd copiii în spiritul libertății religioase.
În analiza modelelor predării din diverse țări europene, cercetătorii au constatat că există patru tipuri de predare a religiei: educație religioasă non-confesională (Anglia, Suedia); educație religioasă confesională opțională (Spania, Cehia, Olanda); educație confesională religioasă obligatorie, cu posibilitatea de a refuza (România); predarea unor fapte religioase, prin integrarea lor în diverse obiecte din programa școlară (Franța).
În Franța, care este o țară laică prin definiție, religia a fost înlocuită de un obiect non-religios de etică („educație civică, juridică și socială”). După vestitul raport al lui Régis Debray din 2002, elaborat pentru ministerul educației (în care s-a arătat că elevii din Franța cu greu numesc cîteva religii importante ale lumii), învățămîntul francez a început să integreze elemente despre alte religii. Raportul promovează îndepărtarea de la „laicitatea incompetentă” la „laicitatea inteligentă”. Copiii ai căror familii doresc o educație religioasă pot avea parte de ea, în cadrul școlii sau a activităților extracurriculare.
În Irlanda, obiectul se numește „educație religioasă” și îi învață pe copii despre comunitățile religioase, originile celor mai importante religii ale lumii, practicile și sărbătorile musulmane, evreiești, budiste și creștine. De asemenea, li se oferă perspective despre alte forme de credință, precum agnosticismul sau ateismul și sînt educați în spiritul unui cod moral de respect.
În Japonia, părerea generală este că educația religioasă ar contraveni separării constituționale dintre stat și religie. În schimb, se predă obiectul obligatoriu „etica” în clasele primare.
În Cehia, religia a scăzut din importanță, iar în ultimul recensămînt din 2001 mai mult de jumătate din populație s-a declarat ca nefiind adeptă a niciunei religii. O sursă neoficială indică o participare la orele de educație religioasă de doar 5,9% din elevii claselor primare și de doar 0,79% la nivelul treptei secundare.
În România, „Religia” prezintă predominant ortodoxismul și face parte din curriculumul obligatoriu. Pînă recent, elevii puteau refuza să participe doar în baza solicitării scrise din partea părinților, dar nu puteau avea un obiect alternativ. Din cauza că ora era pusă, de obicei, la mijloc (sic!) și copiii, astfel, erau nevoiți să stea pe coridoare, cazurile de refuz se dovedeau a fi foarte rare. La 12 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a decis că această dispoziție este neconstituțională și că procedura trebuie să fie invers: pentru a avea oră de Religie, este nevoie de solicitare din partea părinților.
În Olanda, obiectul se numește „Mișcări filozofice și religioase” și a fost introdus în curriculum în 1985, însă implementarea s-a dovedit a fi neuniformă în lipsa unor cadre didactice bine pregătite.
În Germania, situația diferă de la regiune la regiune. În Berlin, de exemplu, educația religioasă a fost înlocuită, din 2006, de un curs de etică. În prezent, există propuneri ca elevilor să li se ofere șansa de a opta între acest curs și unul cu privire la religia aleasă.
În Lituania și Letonia, din 2004, elevii au opțiunea de a alege între obiectele de studiu „Introducere la creștinism” și „Etică”.
Avem nevoie de cunoașterea religiilor, într-o manieră echilibrată, neutră și obiectivă. Iar credința ține de fiecare familie și individ în parte. Asocierea iubirii, acceptării și compasiunii cu o anumită religie, fără a fi văzute ca valori proprii omului, este foarte periculoasă și istoria ne arată asta foarte clar. Dalai Lama, în interviurile sale cu Daniel Goleman, vorbea despre necesitatea „promovării unor calități umane autentice, fără o agendă religioasă, deoarece religia este o chestiune intimă, iar dacă legăm etica de religie, promovarea principiilor noastre morale devine foarte problematică”.
